Așteptare
din artă nicio umbră mecanice gesturi tastez haotic în suflet în carne cu ochii tastez sunt robot luminat în tresărirea monitorului de asemenea plictisit vorbesc cum aș scrie scriu cum aș
pe nesimțite
se zbătea să iasă din strâmtoare el îi ținea brațul strâns tot mai strâns îți ies ochii îi zicea strângând o să ți-i calc în picioare apoi a lăsat-o să cadă pe covor era ornament nemișcată
multe povești
povestea e despre păpuși marionete oameni despre povești inventate așa că mergem iute la mall sau nu mai bine ieșim pe terasă privim reclamele suspendate și ne dăm cu telegondola iarna e de
rugăminte
privește-mă cum ai privi un pumn de țărînă, cum aș fi praf în bătaia vîntului, cernoziom hrănitor rădăcinilor, privește-mă cum m-aș împrăștia în particule neuniforme, m-aș lăsa pe sol
Dacă au citit
mai mult decât alții mai bine mai înțeles credeam că totul e palpabil în balonaș credeam că e toată că o cuprind și chiar o țin la degetul mic balonașul meu nu se intersecta niciodată în el
o poezie de mare înțelepciune adresată numai celor inițiați în tainele nefirești ale zicerii
și m-am trezit cu o părere de-aceea simplă, personală, precum un stol de maniere sau un pisoi pe hârjoneală, da ce zic eu, acea trezire atât de bruscă, alarmantă, configură o amintire dintr-o
cum să îngrijești poezia
cînd scrii o poezie e bine să o ascunzi să o caute căutătorii de poezii e la sertar vor spune doar tu și poezia ta știți secretul să fie o poezie tăcută pitită în sine fără farmec și fără
X Y Z alef
părinții mei nu au trăit războiul m-au învățat destul de vag iminența copiii mei nu vor ști că timpul înseamnă viață că nu IA e cel care volatilizează că în fibra organică în
umbra care devine
stau în pat mai mult de jumătate de zi deasupra se mișcă umbra aceea fără nume fără formă fixă închid ochii să adorm și umbra umbrei fără de formă prinde formă umbra umbrei are culoare și
scurt poem de groaza trecutului simplu
dacă te aștepți ca IA să-ți facă treaba și să fii plătit pentru asta să stai pe-o rînă și să fii plătit pentru asta fără 25 de ani munciți dacă generația ta crede că generația mea a făcut
să fie
iarnă să fie frig să fie război să nu fie ne încălzim cu zîmbete cu schije nu cutremur nu fie bătăile inimii da să fie mîini împreună să fie și moarte doar cîtă putem suporta propria moarte
focul
Un foc se aprinse și mintea fierbinte ardea neputințe ardea necuvinte iar trosnetul sumbru striga către stele acestea nu-s vorbe ci visele mele băteau într-o toacă creau atmosfere presînd
MB 1 Stai că ninge
oare bulgărele ce crește rostogolindu-se nu e împins de aripile tale căzute? țipetele de pretutindeni nu sunt oprite în fața timpanelor mele de lacrimile tale? ghețușul pe care îmi demonstrez
să nu arzi Cartea
anarhiștii începură să se cotonogească între ei de la steagul acela o fată cu fața acoperită în haine largi violete cu gura desenată pe obraji pînă la urechi dădu foc steagului mare agățat pe
despre Pavel, Iosif și alte suspine
Pavel privea tavanul cum se ondulează ținîndu-se strîns de marginea patului un punct se dilata și schimba culorile iar tavanul se apropia amenințător formînd un vortex care îi pătrunse în ochiul
Adevărul și numai
nu mânca niciodată carne de porc ura să își șteargă grăsimea cursă pe barbă și mirosul de usturoi -carnea de porc o asocia usturoiului- așa că decapită două rațe între două vârste tăie o ceapă
facerea
din întunericul suspendat iese viața dă cu picioarele în sternul pe care Dumnezeu nu a suflat încă nici o explozie doar timp răsucit debusolat căutînd viitor și trecut întunericul doar prezent
visul
treaz dimineața la patru zgribulit dimineața la șase nasul de sub pernă căutînd aerul uscat al aerotermei și totuși călduț amețitor două pastile două pahare de apă două suspine o
iluzie
plină de culorile pașilor tăi pajiștea flăcările spre care te îndrepți nu sînt raze acela e trupul meu arzînd. exploziile spre care tînjești sînt tremurul brațelor mele neputincioase culorile nu
Undeva
Undeva, dintr-o rază, se născu un poet, vocea sa delirează peste secoli, regret. nu-i așa că trăirea e supusă pieirii, și că noi, omenirea, sîntem patima firii? nu-i așa că planeta e un
astăzi
m-am panicat prima dată din cauza voastră, oamenilor, m-am panicat pentru că apropierea era despărțire v-ați descălțat la intrare de parcă virusurile afectau podeaua eu stăteam relaxat în
Poveste
ce contează pentru mort dacă pămîntul e sferic sau plat? să aibă doi metri adîncime și încă vreo doi pentru rădăcinile arborilor lacrimile nu trec prin filtrul acela gîndurile și razele
Dacă
dacă ziceam viață mă apăsai cum doar tu știai să o faci dacă ziceam moarte mă dezmierdai trezindu-mă dacă era zi dacă era noapte suflarea ta alături mă îngrozea suflai un dacă de parcă Pămîntul se
Larisa
doar în vizită pe la noi pe la noi neuronii în așteptare țipam Lariiisa! apărea ca o umbră în depărtare ochii obosiți căutau pe pereți mișcările umbrelor sale Lariiisa strigau arterele venele
