Poezie
despre Pavel, Iosif și alte suspine
vulcanul
1 min lectură·
Mediu
Pavel privea tavanul cum se ondulează ținîndu-se strîns de marginea patului
un punct se dilata și schimba culorile iar tavanul se apropia amenințător
formînd un vortex care îi pătrunse în ochiul drept
din pîlnie curgeau țipete și Pavel închise ochiul stîng
lăsînd culorile să iasă pe urechea stîngă
cu dreptul vedea acum la nivelul umerilor o manta îl înfășura
spre picioare dar o prinse instinctiv și se luptă și o rupse
aruncă zdrențele spre tavan și ele deveniră ființe
cel puțin așa credea Pavel văzîndu-le simțindu-le viața
făcu palmele căuș spre a le încălzi iar ele jucăușe îl pătrunseră
pînă la
apartamentul de la parter unde Iosif cu picioarele într-un lighean cu apă fierbinte
tremura de emoție
ea vine o singură dată să o primești curat la suflet și pe picioare
cheia e ascunsă în spiritul de la etaj
deschiseră ușa iar mirosul cadavrului părea smirnă
de la etaj miros de tămîie
pe casa scării un păianjen țesu o plasă în formă de cruce
pe care erau așezate privighetori ce scoteau pe limbă catrene
să ne închinăm zise unul și se închinară o mie de ani
008
0