să nu arzi Cartea

anarhiștii începură să se cotonogească între ei de la steagul acela

o fată cu fața acoperită în haine largi violete cu gura desenată pe obraji pînă la urechi

dădu foc steagului mare agățat pe remorca unei utilitare

în timp ce alții călcau în picioare stegulețe rămase de la demonstranții pro

o rafală îi culcă la pămînt și unii rămaseră în sînge alții alergau haotic călcîndu-se în picioare

fata se legăna luminată de flăcări părea vie rîdea sadic rafale oprite de o explozie

și mirosul acela de teamă scrijelită pe lame zimțate

un chip deslușit prin fum tremura voce

versete din Carte îngenuncheau oameni

stupefiații priveau înlemniți vitejii își acopereau pantalonii stropiți cu urină

chipul creștea apropiindu-se tremura tunet și trosnete de oase

aproape de intrarea în beznă Ambrozie se ruga cu gluga trasă pînă la sprîncene

avea Cartea în inimă și bătea versetele binelui

se ridică brusc scoase candela izbind năprasnic

fata căzu iar zîmbetul rece i se strînse pe vîrful buzei de sus

sărutînd întunericul înghițind voce tunet și oase