Poezie
o poezie de mare înțelepciune adresată numai celor inițiați în tainele nefirești ale zicerii
1 min lectură·
Mediu
și m-am trezit cu o părere
de-aceea simplă, personală,
precum un stol de maniere
sau un pisoi pe hârjoneală,
da ce zic eu, acea trezire
atât de bruscă, alarmantă,
configură o amintire
dintr-o poveste aberantă.
părea că încă dorm și-aproape,
pe malul celălalt de apă,
(nu pe saltea ci pe izvoare)
o căprioară se adapă,
din când în când ridică ochii
și mă privește ca pe-un astru,
și-mi reproșează poezia
c-ar fi umplută cu balastru.
eu nu sunt rău, pe căprioare
le înțeleg și fără teamă
le abordez în stilul clasic,
cum aș citi în astrogramă;
o epopee vrea să fie,
doar vorbe, către dimineață
mă tulbură o amnezie
și la stomac îmi face greață.
adorm cu greu și o părere
mă bântuie și vreau s-o zic,
că soarele dac-ar apune
m-aș hârjoni și eu
un pic.
076
0
privesc pe la fereastră și zic:
- trage draperiile și nu mai aștepți să apună soarele
dar vezi să scoți pisoiul(!)