de vină e albul

n-am putut dormi. m-am gândit. la distanța tot mai mare dintre mine și persoanele pe care încerc să le evit. țiganii și/sau cămătarii (din motive care nu au nevoie de explicații). rudele care cred că m-am ajuns (prin urmare i-aș putea ajuta oricând cu bani). foștii profesori (care mă cred un ratat la ce potențial aveam). și alții. în special mulțimea mediocrilor care știu întotdeauna ce se întâmplă cu tine. și ce anume ar trebui să faci pentru a redobândi bunăvoința lui d/D-zeu. probabil de vină este și firea mea. exemplu: dacă aș fi la Polul Nord și aș vedea un om. l-aș ocoli. motivul pentru care cauți pustietatea nu este socializarea. sinceritatea urșilor albi este de preferat. în definitiv… pământul este o foaie de matematică. variabilele noastre existențiale pot fi criptate numeric. un specialist în statistică și/sau psihologie ar putea calcula precis că nu aveam cum să mă înțeleg cu tata/l. tatăl său nu înțelegea de ce el a refuzat în ruptul capului să devină preot. nici el nu ar fi înțeles de ce îmi petrec viața în fața unui monitor. sunt atâtea alte lucruri la care să privești pierdut. o femeie. un copil. o femeie cu un copil. sau pur și simplu natura. din (ne)fericire nu știe cât timp petrec la calculator. când m-am născut a crezut că sunt om. a plecat să caute un urs. alb.