ploaia ca un fel de reprimare

text de sorginte filozofica:
\"închid fereastra si ma retrag
în întunericul dintre pereti
si poate mai înspre seara
o sa cobor în mine
sa ma privesc\"
versuri de o frumusete pure,poetul îsi traieste viata/scrisul în adevarate axiome dedicate acestui spleen de creator care i se lipeste de trup ,indispensabil

este aici o pierdere de sine, o rupere de tot ce e dincolo de fereastra... dar ruptura nu e doar in exterior, ci si in interior, o dubla separare. (\"o sa cobor in mine/sa ma privesc\"). Si chiar daca imaginile raman aceleasi, totul e schimbat. Tonul e grav, imaginile sugestive, atmosfera creata e puternica. Bun! Mai citesc.
numai bine,
alex

angela,
mulțumesc foarte mult pentru trecere și semn. incizia făcută cuvântului e de o precizie stranie, drept pentru care recunosc în tine un cititor perfect. te mai aștept

același,
teodor dume,

alex,
interpretarea ta este corectă. ai găsit cele două unghiuri din care am privit. partea de dincolo dealul și cea de dincoace.
separarea despre care vorbești există, e cât se poate de reală și este comună la o anumită vârstă.

mulțumesc mult

cu prietenie,
teodor dume,

Fără:\"sunt acolo\", se repetă acolo și nu dă bine. Un poem profund, al reamintirii și reculegerii. O înțeleaptă privire asupra evoluției umane, dar și umbra tristeții, mereu prezentă în poeziile dumneavoastră.
LIM.

Ei, da, sub dealul ca o umbrelă este copilăria la care, încă, visează poetul, dar tocmai asta îl face să coboare în el și să se privească… din păcate, plouă a toamnă…

Ottilia Ardeleanu

da, LIM,
acel * acolo* se repetă. o să văd ce pot face.
mulțumesc mult pentru trecere și apreciere.

același,
teodor dume,

ottilia,
îmi place cum știi să dezlegi nodul. așa este. sunt douăplanuri aici și prin cel din urmă am privit copilăria..

mulțumesc mult

același,
teodor dume,