Ottilia Ardeleanu

țaică auziși mătăluță de-a lu florea cică o trăsni asară colo la margine unde se-mpreună drumurile căzu furcă din cer tomite în inima ei despică salcâmul ăl bătrân de căzu peste ea și peste

de la suflet bun a trecut la suflet voievodal cred că totul ține de chimie elementele ei naturale au dezvoltat o reacție de optimizare să nu mai spună cineva că omul nu e schimbător de

Fix ora șapte pe pod. Roșcovanul fix în ochii mei. Cu bliț, cu euforie cu tot. Întorc privirea spre dreapta, brusc mă încrunt în timp ce-mi face cu ochiul printre copaci. Îmi pun o mână cozoroc, dar

prin albastrul de voroneț sfinții eliberează suflete pentru oameni toți seamănă între ei arta meditației de-ajuns să-i privești în tine o liniște se umflă până la înălțare într-o

ne umplem ca niște saci pentru un dig de rezistență unul pe umerii celuilalt întrebăm viața încotro ai acte în regulă cu valul nu te pui trece peste tine neomenos și tot tu ești vinovat

viața are multe mame și toate plecate de pe-aici un copil stingher care nu se acomodează oriunde trebuie să o ia de la zero pe partea cealaltă a globului cu vise copil străin în patria

sunt veche iubirea mea prin mine au trecut comunismul primul pas pe lună cernobâlul am închis în mine toate luminile chiar și când am plecat definitiv să explorez orașul în deplină

stăteam pe buza fântânii mă gândeam de ce se supără oamenii între ei soarele cocea grâul se apropia cu un aer mătăsos pe piept pe frunte cerul lăfăit în ochi siiiimplu ca un

dâră de codobelc pe torsul viril sfârcuri pe sfârcuri iubirea sărut fără plămâni aerul din noi închide în (scurt)circuit viața

orice respirație doare în plămâni se reconstruiește tehnologia cinci g va fi o muzică de ronțăit cartilagii proaspete soarele va vinde cuțite în fața mânăstirii pentru disecat adevărul ce-i

toamnă sufletul meu e plecat la datorie pentru un zâmbet de familie am lăsat tinerețea în hainele de mătase parcă duc un trup greu în raniță cât vezi cu luneta sunt celelalte lucruri în

ți se pare așa de vulgar să privești singurătatea direct în ochi s-o întrebi ce poartă sub tâmple ți se pare o grosolănie să o admiri cu voce tare se lasă privită cum vrea ea din unghiul care i se

când inima îmi bate bidi bom bom bodi bim bim într-o viteză de 4x4 prin lanul cu maci nu mă poate îngrijora seamănă cu o ploaie de vară pe acoperiș într-o muzicalitate verdi aerul mitral

ninge spășit cu psalmi peste viață îngăduitor alarmant de invariabil nesfârșit uite cupola de sfinți un iglu cu suflete ninge umil muncă și muncă mușuroitul păcatelor

eu nu mă duc la biserică gândul meu se duce travesti cu o basma grea cum purta bunica broboada îngerul meu se duce și se așază într-un colț ca un cerșetor de suflet de bunătate de libertare

stă în mine și așteaptă să vin din străinătate să-l întreb cum îți mai merge așa stingher pe prispa de carne cu simțământul plecării clanța de la poartă umflă un vânt nădușit de ducă se

am ținut mult la un tânăr ba chiar l-am iubit până ce mi-a interzis era bărbat ce bărbat mai ales dimineața nu-i plăcea să mă vadă îmbrăcată sfâșia totul de pe mine până într-o zi când i-am

locuri locuri locuri și pe stânga și pe dreapta raze raze raze îmi taie ochiul stâng până aproape de pupilă capătă culoare de roșu roșu roșu cât un geam căzut pe jumate ca o fractură deschisă

la noi în oraș primăvara n-a spart mugurii nici iarbă nu ne-a adus vrăbiile nu știu pe unde se ceartă nămeții au intrat în pămât de rușine oamenii umblă cu dușmănia păcală se smeresc

mă dor oasele cuvintelor căluții de mare sunt astăzi iele în sânul mării se tulbură alge și crabi doar stabilipozii rămân reci turme odihnindu-se după călătorii marinărești povestește-mi

când deja te-ai despărțit o dată de destin la ce bun să riști să-l întărâți știi că pentru tine nu există decât calea singurătății pe măsură unii vorbesc de fenomene paranormale cum aș

Să freci menta! Să freci menta pigulind cuvinte fără noimă, înseamnă că ai timp pe care nu știi să-l valorifici! Intru după ceva timp pe sait în ideea să mă deconectez. Și chiar mă deconectez