Ottilia Ardeleanu

stă în mine și așteaptă să vin din străinătate să-l întreb cum îți mai merge așa stingher pe prispa de carne cu simțământul plecării clanța de la poartă umflă un vânt nădușit de ducă se

am ținut mult la un tânăr ba chiar l-am iubit până ce mi-a interzis era bărbat ce bărbat mai ales dimineața nu-i plăcea să mă vadă îmbrăcată sfâșia totul de pe mine până într-o zi când i-am

locuri locuri locuri și pe stânga și pe dreapta raze raze raze îmi taie ochiul stâng până aproape de pupilă capătă culoare de roșu roșu roșu cât un geam căzut pe jumate ca o fractură deschisă

la noi în oraș primăvara n-a spart mugurii nici iarbă nu ne-a adus vrăbiile nu știu pe unde se ceartă nămeții au intrat în pămât de rușine oamenii umblă cu dușmănia păcală se smeresc

mă dor oasele cuvintelor căluții de mare sunt astăzi iele în sânul mării se tulbură alge și crabi doar stabilipozii rămân reci turme odihnindu-se după călătorii marinărești povestește-mi

când deja te-ai despărțit o dată de destin la ce bun să riști să-l întărâți știi că pentru tine nu există decât calea singurătății pe măsură unii vorbesc de fenomene paranormale cum aș

Să freci menta! Să freci menta pigulind cuvinte fără noimă, înseamnă că ai timp pe care nu știi să-l valorifici! Intru după ceva timp pe sait în ideea să mă deconectez. Și chiar mă deconectez

soarele ca o greblă îmi adună privirile într-un colț de cer printre gene zboară pescăruși cu sclipiri în cioc trec norii călări copitele ating apa iar ea geme se târăște spre mine și mă apucă

nu doar de la bukowski afli despre existența admisibilă alături de un motan mai degrabă despre lucruri mici mici acelea care se unesc totdeauna să dea oarece valoare fiecărei zile despre cum

îl voi întâmpina judicios vom învăța împreună ridicarea împleticirea și descâlcirea imperioasă a întrebărilor vom descoperi o geometrie blândă în care să se înscrie formele noastre primele

astronomic vorbind de azi dau noaptea pe zi voi citi în lună și în stele mai mult voi scrie despre cei care se aseamănă voi iubi mai cu spor în așezarea obiectelor amfiteatral ideile vor

Destinul face ca să trăim într-o lume pestriță, într-un spațiu restrâns, într-o atmosferă sufocantă, într-o mentalitate redusă, în incertitudini și dezechilibru. De multe ori, viața omului este

când bunica nu mai putea mă trimitea duminica la tămâiat morminte când încă nu cântau cocoșii mi-era o teamă singură pe drum alergam să nu se stingă jarul cimitirul preț de două ulițe era

Dacă e joi, aproape dusă e săptămâna, cu furtună și ploi, și-aproape că trece luna.

toți îngerii au coborât acrobatic pe sfori dese legănate și nici acum nu-și sfârșesc dansul fac ochii mari parcă ar fi lebedele lui ceaikovski cu gâturile împletite în tăcere coboară

Presimțeam că voi avea de lucru, până la ora întâlnirii. De fapt, programasem să termin o lucrare începută de ieri. Așteptam doar un telefon de confirmare. Puteam să conduc, în paralel, mai multe

uneori dumnezeu ne tratează ca pe niște jucării ne învârte din cheie privește cum o apucăm anapoda urmărind ruta prestabilită poate se amuză când ne ciocnim ne stricăm ne răsturnăm și rămânem

Ninge. Curată e lumea până ieșim în ea. Drumul mi-o ia înainte, îmi face loc cu 20 la oră. Copacii ca niște schițe în creion încremenesc de parcă aș călători printr-o noapte de iarnă. Încă orbecăiesc

Cândva, lumea făcea casă împreună. Din pământ, din iarbă verde. Mă duc azi la poștă să trimit pe tibia-n jos unui prieten care m-a ajutat la coperta cărții. -Bună ziua. Aș dori să trimit un plic

mamă de la ultima noastră întâlnire câte crime a mai făcut umanitatea încerc să regăsesc aiurea cu mâinile în buzunare lumea mă respinge nu sunt lesbi dacă mă întrebi sunt un adevărat

un vis pe timp de noapte plutea în derivă pe o apă din cioburi mărunte și pământii să fi fost un anotimp al mâțișorilor în cădere să fi fost scrâșnetul ierbii care trecea prin urechile aerului să