Poezie
de aproape o viață îmi dă ocol
2 min lectură·
Mediu
nu doar de la bukowski afli despre existența admisibilă alături de un motan
mai degrabă despre lucruri mici mici
acelea care se unesc totdeauna să dea oarece valoare fiecărei zile
despre cum sună alarma telefonului fix la ora cinci fără zece îți vine să-l trântești de pământ
orbecăiești până la întrerupător mecanic apeși deodată izbucnește lumina artificială faci pact cu ea de când te știi îți arată lucruri printre care te miști lucruri care ți-au văzut trupul gol mai mult decât bărbatul
lucruri care miros a pielea ta imprimate cu zâmbetele și umbrele tale nostalgice și feromoni
schimonoseala clipelor când te doare și duci fără vină sacul neplăcerilor la un tomberon fără să-l ridice vreodată cineva
pentru că de lucrurile interioare de însingurări monotonii tristeți și alte forme de suferință nu te poți ocupa decât tu
grimasa adormită din fața oglinzii de la baie denunță anii intrați cu forța în oase în carne în șanțurile formate de la prea mult plâns ori poate vreun hohot de râs datorat verbului a avea
oricât de mult ai spăla lehamitea unele imperfecțiuni nu vor dispărea vreodată
apoi fără a te ascunde sub haine îți piepteni alene părul plin de gânduri spicuite la vârf
îi tot faci cărare pe unde cândva se va plimba moartea fără coasă
emancipată cu poșeta din piele de șarpe dublată de pudre și prafuri
și nu-ți vine să pleci acolo unde oamenii își fac de lucru doar pentru a nu uita cine sunt
nu te scoate nimic din inerția acesui trup căruia iubirea îi face ocol julesvernian
031.059
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 258
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “de aproape o viață îmi dă ocol.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14174815/de-aproape-o-viata-imi-da-ocolComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ești dincolo de Tego omul care spune sincer ce îi trece prin inimă, iar eu admir asta.
Da, textul de față face parte dintr-un volum (îl ai)care cuprinde poezii masive de sensibilitate și care a și câștigat un premiu. Dar nu vreau să fac o măreție din asta, am propriile satisfacții fără a le face publice.
Tego, simt puterea ta de percepție extraordinară.
Mulțumesc pentru empatie.
Da, textul de față face parte dintr-un volum (îl ai)care cuprinde poezii masive de sensibilitate și care a și câștigat un premiu. Dar nu vreau să fac o măreție din asta, am propriile satisfacții fără a le face publice.
Tego, simt puterea ta de percepție extraordinară.
Mulțumesc pentru empatie.
0
Eu
e de bine, sau de rău?:)
ajung eu și la volumul acela
le iau pe rând
mi-am pus un corp de bibliotecă, special
pentru cărțile de la autorii care postează
și pe agonia
deja am o mulțime
și mai caut:)
seară liniștită!
e de bine, sau de rău?:)
ajung eu și la volumul acela
le iau pe rând
mi-am pus un corp de bibliotecă, special
pentru cărțile de la autorii care postează
și pe agonia
deja am o mulțime
și mai caut:)
seară liniștită!
0

diferit de genul scrierilor cu care ne-ai obișnuit
poate îl voi căuta, sper să nu mă înșel
cred că și pe acela ți-am spus că este diferit de ceea
ce scrii de obicei (ori, poate mă înșeală memoria)
pe acesta,
îl primesc ca pe o filă de scenariu hollywood(ian)
acum, după poezie, recenzii, proză, pictură, filmul îți
mai lipsea!
dar nu m-ar mira!
am reușit să văd cum pelicula se proiecta
în alb-negru, dar și color, pe pagina ta
frumos!