Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

în cele din urmă verifică dacă a dat drumul la căldură liniște și iubire

1 min lectură·
Mediu
uneori dumnezeu ne tratează
ca pe niște jucării ne învârte
din cheie privește cum o apucăm
anapoda
urmărind ruta prestabilită
poate
se amuză când ne ciocnim ne stricăm
ne răsturnăm și rămânem
în poziția gândacului motorașul
ne oprește din forfota mecanică
câteodată ne așază pe trepte
orizontal
devenim traversele unei vieți
care șuieră odată cu semnalul de plecare
în necunoscut
ori vertical
când își cheamă ființele lui albe
să aranjeze cuburi colorate
sub forma unor ierarhii
câțiva trag sforile marionetelor
dumnezeu inventează câte un joc nou
cu multe planșe greu de trecut
testează pe oameni mai aplică o stea cât
să poată adormi copiii
cei cu povești în cap
tocmai când timpul cerne peste case
suflă în palme frigul ne strânge unii în alții
iubirea
aprinde chibritul pentru un coș fumător
pe urmă următorului și următorului până
la ultimul
se face cuvinte care mă trag de mână
ca un ren scriu pe pârtie
în o mie și una de nopți întorc privirea și
mai departe
n-am să vă spun
(17 feb. 2015)
022.895
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
172
Citire
1 min
Versuri
37
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “în cele din urmă verifică dacă a dat drumul la căldură liniște și iubire .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14065762/in-cele-din-urma-verifica-daca-a-dat-drumul-la-caldura-liniste-si-iubire

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@enea-gelaEGenea gela
...ei, ierarhiile, ce ne-am face fără ele...ne-am strânge unii în alții, ne- ar trage pe toți cuvintele de mână...să ne plimbe prin grădinile raiului, dar ...
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
interior cred că această atmosferă depinde doar de noi, altfel intrăm în penibil, în dramatic, în superfluu, în orice altceva. îți mulțumesc mult. ești binevenită.
0