Ottilia Ardeleanu

fără supărare, îți mulțumesc, Miclăuș, pentru bunele intenții. lucrurile se văd altfel din exterior, "limpezea inimi" este o nuanță, sigur că se putea și cum ai propus. similar pentru "coardă atinsă".

întotdeauna mă bucur când cineva lasă semn de lectură.
mulțumesc, din nou.

astea două, în mod deosebit:

"Orchestrație –
patinele românești
pe dans popular"

și

"Lungime record –
numai șapte secunde
schiurile aripi",

numai că, la cea de-a doua, ultimul vers este din 6.

dinspre și către femeie și cel mai important este că acel "cineva îi ocupase toată inima"!
observ rolul atribuit poetului. așa este, femeia, pe lângă alte multe, reprezintă o permanentă frământare pentru poeți , motiv de explorare și de găsire a locului, rolului ș.a.m.d. pe care îl ocupă în viață...

atenție la "dulce amărui".

am citit cu plăcere,

Ottilia

pe poziție, revenire pe verticală, acesta este mesajul tău și mă bucur că ai implicat un butoi de/ cu zăpadă care, din păcate, deși pură, se topește prea devreme. mai sunt acele arderi interioare care pot fi instantanee ori de lungă durată...

plăcut, Silvia!

mă bucur că am reușit să te bucur, de data aceasta. în legătură cu obiecția ta, să lăsăm cuvintele să spună ce au de spus, zic eu. mulțumesc frumos.

Ottilia

de atâtea prezențe deosebite aici.

Liviu, empatia este esențială. mulțumesc.

Alex, dacă elimin adjectivele acelea mi se pare că rămân așa, fără stare. :). mulțumesc.

Valentin, dacă am reușit să dau imagine cuvintelor și să o transmit, sunt pe calea cea bună. mulțumesc.

Silvia, reacția ta îmi spune că mi-am găsit resursele, sper să știu să le exploatez judicios. cel puțin, mă străduiesc. îți mulțumesc foarte frumos pentru steluța de încredere și vizibilitate.

Domnule Nicolae Popa, cuvintele dumneavostră îmi dau un plus de siguranță, dar mă și obligă, în același timp.

Vă mulțumesc, din nou,

Ottilia Ardeleanu

nici eu nu eram prea îngăduitoare cu versul disparat, am renunțat la el și mulțumesc mult pentru sugestie.

onorată de trecerea și semnul lăsat în această pagină,

Ottilia Ardeleanu

Valentin, pentru punctul de vedere, pentru căutarea sensurilor și pentru aprecieri.

Ottilia Ardeleanu

descriere a doamnei cu atribuțiuni terapeutice!

mă bucur de a fi pășit pe lângă zidul acestei case virtuale și că am zărit "planta", altfel, putea exista riscul unei striviri... :).

mă bucură trecerea și comentariul tău. mulțumesc.

Ottilia

Vali Nițu, pentru atingerea nuanțelor.

onorată,

Ottilia Ardeleanu

forma poemului, ca jumătatea, desigur asemănătoare cu partea dreaptă a bradului (cel puțin dinspre cititor), numai că aici, bradul este plin de sentimente. se pare că în ochi se vede întreaga splendoare.

Ottilia Ardeleanu

Raul, pentru reacția de empatie, de cele mai multe ori, comentariile au o valoare mai mare decât cea a textelor. iată ceva ce m-a încântat: "o poezie cu adevărat din om"!

încă o dată, mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu

bună și ție, Raul, s-ar putea să ai dreptate legat de conținutul textului, mai ales de direcția lui. mă voi gândi dacă și în ce fel.
mulțumesc pentru sugestie.

Maria, pentru implicarea pe text.

Ottilia Ardeleanu

mulțumesc pentru semnul de lectură, mă bucură prezența ta, ești binevenită.

Ottilia Ardeleanu

începe filosofic discursul său: “sunt îngropat sub alb nu-i raiul” și câtă dreptate are fiindcă sub alb poate fi iadul însuși!
Și încet, încet, el scoate la iveală, cu “armele” proprii, tot ceea ce poate fi alb sau alb undercover. Și mai spune: “în sfârșit e pentru toți destulă zăpadă”, înțelegeți ce vreți din asta, faceți ce doriți cu ea, săturați-vă cu ea…
Poetul se sacrifică, el trece totul prin inimă, ca să se “convingă” întâi el de ceea ce ar putea fi bun-rău, rai-iad…
Dar pentru că știe ce-l așteaptă, în confruntarea cu acest alb, își face mea culpa, nerenunțând la “tăiș”, la ironie: “iertați-mă de clevetirea voastră dacă o crimă voi înfăptui pentru că ninge pe-o lamă de cuțit și s-ar putea să fie raiul”.
Cum într-un soi de minciună, de (auto)înșelare ne complacem, poetul lansează o subtilă rugăminte :
“toarnă-mi încă un pahar pentru nopțile în care voi întoarce sufletul meu ca fumul pe coș
iar tu vei crede că în lipsa mea crivățul a reușit în sfârșit focul să stingă”. Și continuă în aceeași notă…

Vasile Munteanu, textele tale sunt demne de comentat, îmi pare rău că nu am timpul necesar și poate, acest timp de strânge la apă (apropo și de topirea zăpezilor care va urma în mod firesc) tot mai mult.
Pentru acest text eu îți ofer steluța aceea de pe lama de cuțit. Și fii atent, indiferent de ce va fi, rai sau iad, important este ceea ce se întâmplă acum cu tine!

Mi-ar plăcea să pot scrie cu aceeași mână sigură.

Ottilia Ardeleanu

cum ai atribuit lui Dumnezeu rolul celui ce manevrează luminile pe cer și cerului rol de element de scenă.
e adevărat, florile de pe obraz sunt cam triste, dar...
reușit poemul tău, micuță poetă!

vă mulțumesc pentru prezență și cuvinte.

Basil, pe dinamică m-am bazat și eu.

Viorica, multe lucruri ajung să devină amintire dacă nu chiar toate. mulțumesc și pentru alte intervenții în această pagină deschisă!

onorată,

Ottilia Ardeleanu

le-ai atribuit "calitățile" după chipul și asemănarea lor :)
cei mai "implicați" îmi par Prigoană și Boc.

ce zâmbet frumos ai tu, Vali :)