până să să lumineze

iata, poate ar fi fost mai la subiect sa las aici acele cuvinte lasate sub celalat text.

aici Doamne albiram nu se pupa cu vazusaram. albiram arata o actiune vivace, intamplata dintr o data, pe cand vazusaram iti arata o perioada lunga de timp in cursul careia ceva se intampla etapizat.

daca ai vrut sa spui ca albirea s a intamplat de a lungul acelei nevederi (imi scuzi termenul), atunci albiseram se impune. sau am albit. pentru ca astea doua arata o derulare in timp, o durata, un proces continuat (ca la infractiuni, daca vrei, gen furt de curent). nicidecum albiram, care este un dintr o data, care se consuma pe loc.

la ai morti nu vad utilitatea lui ai. el este echivalentul lui cei. insa firescul lui a invia din morti cred ca ar trebui sa aiba castig de cauza, mai ales ca ai aici niste tarani care vorbesc, nu?

la ai de dincolo ai se justifica, determinantul de dincolo fiind, spre deosebire de morti, altceva, dpdv gramatical.

mă bucură intențiile tale, pentru care îți mulțumesc din suflet.

fii atentă, e "albirăm", așa, instantaneu. a se pune niște semne de punctuație...

"ăi morți" va să fie anume morți...

trebuie să spun, încă o dată, că apreciez implicarea ta pe texte, în fond, contează să fim vii!

mulțumesc încă o dată, Mădă!

ottilia, ce spunema era ca albiram nu se pupa logic cu mai mult ca perfectul.

adica instantaneul nu s epotriveste cu mai mult ca perfectul. de cand nu i mai vazuseram exprima o lunga perioada in care te astepti ca actiunea cealalta sa se ntample etapizat. iar cand nu asa se ntampla ea, cum de altfel vrei sa spui, rezulta o neconcordanta deranjanta. adica o folosire nefericita a mmcp si a ps, in care ele nu se acordeaza.

apoi, la ai morti ai e inutil. daca tu ai auzit folosit, insa... ma indoiesc de asta. nu de alta, dar una la mana a invia din morti e expresia si doi la mana chiar e folosita ca atare, simplu, fara niciun ai la mijloc. adica eu una asa am auzit pe la tara folosindu se in perioada pastelui si nu numai. fara acel ai.

cam asta spuneam.

foarte bine, dar îmi mențin felul de prezentare a etapelor de timp, cu semnele de punctuație aferent-imaginate, și cu învierea din "ăi" morți. mulțumesc frumos.

nu insistam sa modifici, insistam sa ma fac inteleasa, ca om care foloseste f des perfectul simplu, din simplul fapt ca traieste unde s a nascut. intervine deci un simt al limbii pentru care nu am niciun merit. si el se adauga argumentelor expuse cu privire la socierea mmmcp cu un alt timp verbal, fiind de fapt o manifestare fireasca a acestor agumente, la nivel de limba vorbita. pentru care iar nu am niciun merit.

si ma gandeam ca textele le vrei credibile. dar daca tii sa nu fie trebuie si asta respectat.

credibil, Mădă, indiferent de locația din care provine autorul/ cititorul.
nu mai insist. desigur, simțul limbii cu care te naști este mult mai dezvoltat decât cel pe care îl înveți cu sârguință, dar limbă românească este. și mi-e dragă mie limba asta, mai mult decât orice.

si atunci, ottilia, daca e indiferent de locatie, de ce folosesti ceva specific unei locatii? cand pentru un scop general uman alegi insa sa folosesti un mijloc particularizat, nespecific generalului, ce spun este ca ai putea reflecta macar la ce am spus, mai ales ca nu s gaselnite ale mele. le poti verifica inclusiv in poezia care a uzat de perfectul simplu, asa cum incerci tu insati.

apoi, in proza, acolo unde perfectul simplu e si el folosit (si nu doar in romana, ci si, de pilda, in fr si it), insa cu alt scop decat ce incerci tu, adica strict pentru a nara, intervin alte nuante ale acordarii intre un timp verbal si altul, caci altul este cadrul, alta este intentia auctoriala, altul este genul literar si specificul sau.

eu am incercat sa fiu punctuala si sa ajut la ceva ce incerci, insa raspunsuri generice precum ale tale ma fac sa vad ca nu era cazul sa ma implic atat si sa explic pe larg ce cred, bazandu ma, repet, nu pe gaselnite ale mele.

iar cand unul vorbeste punctual si celalalt generic, asadar pe planuri diferite, discursurile vor fi paralele. cum iata, sunt acum.

spun asta zambind, ottilia, sa nu crezi altfel.

te exprimi ca și cum, dacă nu sunt olteancă, ce naiba mă găsesc eu să vorbesc tocmai în termeni ai... cui, sunt ai cuiva anume? pe naiba, știu că am învățat perfectul simplu în școală și am fost atrasă de sonoritatea lui, dinamica lui etc.

Mădă, eu nu vorbesc generic prea des, fiindcă prefer lucrurile clare, punctuale, veridice...

ok.

nu, ottilia, nu ma exprim asa. asa alegi tu sa intelegi.

daca recitesti ce am tastat, vei vedea ca eu ti am argumentat despre acordarea dintre mmcp si un alt timp verbal, respectiv despre acordarea dintre ps si alt timp verbal, in contextul in care le ai legat, mmcp si ps, cu un rezultat indoielnic.

asta era miezul la care iti sugeram sa reflectezi. si acest miez l am plasat intr un context, pe care am ales sa l precizez, dezvolt, pentru a sprijini sugestia reflectarii la acel miez.

cat despre ai, acelasi lucru. am considerat ca este o alegere nefericita, in cazul expresiei ai morti (nu si in cazul lui ai de dincolo, unde ai se justifica). si am argumentat de ce, raportandu ma la ceea ce am considerat, ca cititor, ca este intentia folosirii anumitor mijloace pentru a construi textul.

nu mai intervin, vad ca una spun, alta iese.

si tot zambind zic si asta.

același lucru. de la început spun că trebuie respectate niște semne de punctuație. în fine. mie ps mi-a drag de numa...

numai bine, Mădă!