ploaia

un început lichid pare să spele

treptele societății

picurii șușotesc pe la ferestre

același subiect cotidian

negurile se ridică lenevos

dezbracă locuințele de pijamalele unui ieri

se întind și cască

turnuri și coșuri

încă pătrunse de fumurile acestui mileniu

câțiva pescăruși se zăpăcesc

și taie spirale de aer care se agață în copaci

inele de viață

mă așez între mine și ploaie

un suflu rece ca un bărbat care nu mai vine

îmi face inima bulgăre

o mână caldă l-ar topi

dragostea e doar un nor

stropește oameni fără umbrelă

se lipește doar de cei care nu se tem

(Când tac și tu mă asculți, ed. Junimea, 2021)