Mă despart senin

Un sonet ce multa vreme mi-a lipsit; mi-a odihnit si luminat sufletul. Am lipsit vremuri intregi aici dar, citindu-va inca o data, va salut cu admiratie, Domnule Adim, si va multumesc pentru popas.

Și eu am lipsit mult. Nici nu știu dacă am revenit.Oamenii au alte preocupari prioritare. Suntem tot mai puțini. Spun asta în numele celor care nu se înseriază, nu luptă pentru a fi recunoscuți de grupuscule de "inițiați" sterili, admirați și premiați între ei.Din fericire, există bucurii mai mari, la care ei nu vor ajunge.
Dacă ți-am adus fie și numai o clipă de odihnă, e de bine.

În poezia aceasta există foarte multă viață. Am trăit fiecare vers la intensitate maximă. E un fel de ir tămăduitor în fața durerii. Vă felicit pentru acest sonet adânc prin care am înotat cu speranță și demnitate.

La rândul meu particip cu intensitate la procesul creației, cu rupere din adânc. Mă bucur tare când această atitudidne este simțită și de cel care citește și căruia îi predau ștafeta trăirilor și speranțelor mele.

Un sonet demn de memorizat! Chiar dacă se simte dedicația "Pomenirea morților - a tuturor credincioșilor răposați", autorul conclude cu supremația vieții, transformarea continuă a materiei:
"Căci nici un loc din lumea pieritoare
Nu e al morții, ci al vieții semn."

Citit cu multă plăcere, fascinat de "susurul rimelor".
Mult succes!

Lectura unei asemenea poezii se transformă repede într-un sentiment sau o stare și nu te obligă la nici un artificiu de citire sau interpretare.
Cred că încă mai avem nevoie de “clasic”, iar Adrian Munteanu ni-l întreține prin nobila formă fixă a sonetului. Prin el păstrăm cu noi mereu lingurița de argint.

Maestre, aici va pastrati integritatea.
Nu mai stiu daca am apucat sa va felicit
pt recunoasterea internationala.
Inseamna mult pt mine!

Nu cred că trebuie să rămână, din tot ce facem, în orice fel de manieră am trudi, decât speranța în viață. Chiar și dincolo de spaima căderilor.

Adriana - aș scoate din expozeul tău sintaagma "încă mai". Vei înțelege de ce.Convingerea mea este că fără întoarcerea la tradiție, fără recunoașterea unei legături cu valorile perene, suntem ai nimănui, sortiți unei mode pieritoare. Poezia nu se scrie și nu va rezista din încropeli cerebrale, din convingerea cuiva că numai de la el pleacă totul, ci numai atunci când apare ca o vibrație a inimii.

Ștefan - știu că ai fost mereu pe aproape.Mulțumesc.

optimism final îl trăiesc și în aceste versuri care au un sublim al lor, tratând nepieritoarea temă a trecerii dincolo, și totuși, a nemuririi.

deosebit sonetul,

Ottilia Ardeleanu

Sunt aici, evident, aceleași întrebări dramatice pe care ni le punem fiecare, referitor la pragul dintre viață și moarte. Puțin mai detașat, poate, mai lipsit de spaime. Avem fiecare gradul nostru de raportare lirică la aceste finalități.