Cădeam

Este un sonet fain."..Și aerul! Ce stavilă în piept!/Îl sorb căznit, dar a ajuns o pastă." este pe undeva freudian(teoria instantelor) valabile in continuturi care devin accesibile constiintei doar cand sunt depasite anumite rezistente. Nu mai citesc sonete de mult, de la Voiculescu, numai ca la el incarcatura spirituala, alterata deseori, creste, geometric vorbind si duce in final la o eliberare spirituala datorata pasiunii momentului. Aici la tine, este mai mult, in plus simt textul perfect structurat, temeri ale unui suflet blestemat. Numai despre bine.

Ei, uite că totuși mai citești sonete și cred că intuiești faptul că este vorba de ceva mai mult. De o încercare de a demonstra că, dincolo de curente, grupări, "istme" și "post"-uri prin care se fac ierarhizări și încadrări, rămâne ceva care nu se perimează, ceva legat de tradiție, de existența unor rădăcini. Altfel ne acundem în spatele unor formule fără viață, care nu mai atrag pe nimeni, care, ele însele, își pierd substanța sub ochii noștri.
Intuiești corect și încărcătura interioară aflată în punctul de plecare. Pe curând.

Maestre, sunt invidios pe sonetele dumneavoastra. :)

Sunt si eu un soi de sonetist, dar mai am mult
pana sa ating nivelul la care ati ajuns.

Totusi o sa fiu putin carcotas cu poemul de fata:
in sonet aveti in versul final doi de "astept".
Probabil stiti foarte bine ca in sonet regula de baza
e ca nici un cuvant "cu greutate" sa nu se repete.
In rest toata stima pt textul de fata...

Dragul meu, cred că regulile le mai stabilim și noi, pe parcurs. Nu putem rămâne numai cu ochii ațintiți spre haina exterioară a sonetului. Eu îmi permit să fac astfel de repetări, pentru că nu e prima dată, atunci când contextul o cere, când este nevoie de o subliniere, când este o regulă încălcată voit, cu scopul de a scoate în evidență ceva anume.