Poezie
la puterea a treia
2 min lectură·
Mediu
mic pierdut într-un un fir de praf la masa de scris
mă uit la intensitatea pereților
inima mi se transformă într-o castană și toate într-un timp atât de scurt
ca o omidă
e totuși o lege în mișcarea perdelei
în sunetul străzii în lumina din ibric
asta e
pun zahăr peste barcă și o iau la sănătoasa
venele s-au transformat în păstăi
burdușite cu bucățele de iubire de te apucă râsul
știu sigur că pedalez în somn dar asta e altă poveste
oricum nu mai e loc de râs sau de plâns
*
când se întâlnesc ăia doi oameni
viața prinde cheag ca o masă solidă căreia nu-i vezi picioarele
atunci din ochii clandestini ai cailor descalecă cele mai frumoase vise
se doarme pe rând unul în celălalt
se cutreieră străzile orașelor cu capul în jos în vertijuri de melc
și tot așa
dar e suficient ca țeava de trestie ce stă rezemată de peretele bătrân să alunece
să taie firele cu baioneta
și să vezi cum cade tot mâlul din cer
cum își lungesc fiarele colții telescopici la vânătoare de priviri
*
avem cortine în loc de pleoape
și asta doar pentru câteva secunde
în casele noastre intră cine poate
moare cine vrea
cu sau fără oase în interior
un soare se bălăngăne afară
în poze
pe noptieră
ne îndreptăm mucalit spre acoperișul siamez cu cerul
și avem mereu prin preajmă un tunet în loc de câine
024.497
0
metaforic, sugestiv, frumos...