Ottilia Ardeleanu

la poarta stelară metalic un an zăngănește a teleportare ecranele înțepenesc pe cifra 22 trecutul e bulversat se agită că nu mai poate ieși deși vaccinat cu toate cuvintele de bine esența

să simt degetele tale printre degetele mele ce scriere caligrafică în fiecare câte metafore înfloresc inepuizabile și nemuritoare arătări simbolice fluidizarea până în tălpi a

spre sfârșitul anului nu mă mai impresionează ornamentele stradale ba chiar mi-e milă de copacii înfășurați în becuri colorate sperie porumbeii care până mai ieri stăteau agățați ca niște

pe Diana n-o știu am întâlnit-o în drum spre casă se lăsa alene toamnă și oamenii îmi picau greu intrasem pe-o alee scurtă printre clădiri mucezite și câteva chichinețe unde se vând lucruri nu

fotografiile noastre se întâlnesc în cloud coborâm din alb-negru ori color și vizităm timpul de mână strâns ne bucurăm că nu mai trebuie să facem alegeri pe rewind avem același suflet de

lipesc frunze îmi fac toamna mea din tot ce pică din cer unele ploi încearcă să schimbe timpul farul aruncă lumini discrete abia lunecă norii pe câte un val îndrăzneț mi-a picat în mână

Poeta Luminița Zaharia este la a 18-a carte de poezii, numită Singură-n simulator, apărută în 2020, la editura Astralis, București. O citesc de suficientă vreme pe Luminița și consider oricare dintre

plouă pastelat orașul s-a înecat în letargie orologiul bate o oră târzie fulgeră culori arzătoare pe cer mă doare în piept am un deșert cu mii de cămile transpir silabe subtile deschid

George Nina Elian, pseudonimul lui Costel Drejoi, cunoscut deja poet și traducător, cu apariții în reviste naționale și internaționale, cu volume de poezie pe care le înseriază tematic, merge pe

am greșit împreună de la atingerea notelor la acordurile limpezi melodia descifrabilă pe care optimile deveneau inimi diezii și bemolii fluturi becarii se amestecau și ei în cavalcada

mă mișc cu un cititor pe oră în culisele unui azi măsluit unde se invocă morții cu voturi iar cei ieșiți din jurnalul fericirii actualizat vremurilor cerșesc pe la oamenii săraci proprietari de

am ținut mult la un tânăr ba chiar l-am iubit până ce mi-a interzis era bărbat ce bărbat mai ales dimineața nu-i plăcea să mă vadă îmbrăcată sfâșia totul de pe mine până într-o zi când i-am

femeia în galben deșirat peste genunchii mici împreunați cu un amestec de gânduri cenușii răspândite împrejur de perdeaua cu flori mărunte a înserării abia rezemată de spătar într-o liniște

am absolvit niște ani de viață studii firești de la cei șapte ani de-acasă până la singurătatea asta care a trișat m-am specializat în iubire chiar dacă la început am pornit prin a săpa

cu siguranță îngerii trebuie să-și construiască locuințe pe verticală în ultima vreme au îngroșat rândurile au împuținat pământul pe aici mai vezi câte unul cu aripa dreaptă

unui bărbat nu-i scrie poezie cuvintele prea dulci îl distrag de la treburile lui vorbite cu pământul nu-i pune întrebări până la răspuns el deja face lucrurile să meargă nu-l descoase când vine

fii puternică femeie ia-te cu viața de gât ca și cum ar fi amanta bărbatului tău dă cu ea de pământ smulge-i părul din cap dar mai înainte apucă-l de coada murgului fără astâmpăr și învârtește-o

merg pe linia de tramvai plouă nu-mi pasă e mult până la acea lumină cu trenciul ud și pletele curgând șiroaie stropii se sparg pe șinele reci singură merg spre punctul acela mic o speranță

un vis trepidant m-a ținut în fața mea întreaga noapte trebuia să dau socoteală cuiva buimacă și întunecoasă deconcertată pășeam pe lângă mine însămi ca pe lângă un obiect inert câteodată mă

La început a fost un nor gros, cocoșat și urâcios care nu știa altceva decât să se legene într-un hamac de vânt. N-a spus când și cine l-a născut, dar se pare că a fost abandonat. Se hrănea cu