Ottilia Ardeleanu

femeia în galben deșirat peste genunchii mici împreunați cu un amestec de gânduri cenușii răspândite împrejur de perdeaua cu flori mărunte a înserării abia rezemată de spătar într-o liniște

am absolvit niște ani de viață studii firești de la cei șapte ani de-acasă până la singurătatea asta care a trișat m-am specializat în iubire chiar dacă la început am pornit prin a săpa

cu siguranță îngerii trebuie să-și construiască locuințe pe verticală în ultima vreme au îngroșat rândurile au împuținat pământul pe aici mai vezi câte unul cu aripa dreaptă

unui bărbat nu-i scrie poezie cuvintele prea dulci îl distrag de la treburile lui vorbite cu pământul nu-i pune întrebări până la răspuns el deja face lucrurile să meargă nu-l descoase când vine

fii puternică femeie ia-te cu viața de gât ca și cum ar fi amanta bărbatului tău dă cu ea de pământ smulge-i părul din cap dar mai înainte apucă-l de coada murgului fără astâmpăr și învârtește-o

merg pe linia de tramvai plouă nu-mi pasă e mult până la acea lumină cu trenciul ud și pletele curgând șiroaie stropii se sparg pe șinele reci singură merg spre punctul acela mic o speranță

un vis trepidant m-a ținut în fața mea întreaga noapte trebuia să dau socoteală cuiva buimacă și întunecoasă deconcertată pășeam pe lângă mine însămi ca pe lângă un obiect inert câteodată mă

La început a fost un nor gros, cocoșat și urâcios care nu știa altceva decât să se legene într-un hamac de vânt. N-a spus când și cine l-a născut, dar se pare că a fost abandonat. Se hrănea cu

* seara este doar un gând neted pentru iubire chiar și soarele cedează în brațele nopții apoi câteva forme albe de hârtie se lasă trasate de cuvinte în ele ești tu și totul

credeam că numai eu nu pot să dorm după doișpe noaptea dar și vecinul de dedesubt căruia i-a murit nevasta de covid bate cuie așa se aude încetinel ca o durere care dă cu târnăcopul în inimă dacă

odată un flutur alb princiar umbla dintr-o fâlfâire în alta pe deasupra corolelor deschise poetic amețit de atâtea parfumuri pline de ispite amușinând când în dreapta când în stânga colorându-se

suntem pe cont propriu doar impresia unei cărți foarte bune citite pe partea luminoasă când liniștea vorbește de la tribuna certitudinii ai parte nu dacă te-ai rătăcit în detaliile vieții ci

un pic din el e poate și în mine necuvintele lui cuvințesc din mâna dreaptă pe o coală a patru în caligrafia proprie o memorie extinsă în care țin lucruri sfinte un fel de ierbar din plante

din mine pleacă mereu câte un om și pierd consistența oaselor se face prea mult loc pentru inima mea învățată cu strâmtorile uneori îmi caut plămânii să te pot respira prin pielea

nu totdeauna dar azi mi-am zis ce frumos e să te duci la biserică nicăieri nu miroase mai amplu ceara sfinții sunt din ceară și când îmi vine să plâng plâng și ei până dispar de pe pereți am

cine să știe până unde ține adevărul l-a văzut vreodată cineva de unde vine unde locuiește de ce umblă de unul singur prin lume mulți îl caută să-i pună în cârcă suișul ăsta de viață mereu

* genetica aburilor kombucha din ceștile noastre toartă lângă toartă buză lângă buză * pe podul ei îmi vine să zbor de teama de-a nu răni lemnul de sub picioare * din colții ascuțiți

orice respirație doare în plămâni se reconstruiește tehnologia cinci g va fi o muzică de ronțăit cartilagii proaspete soarele va vinde cuțite în fața mânăstirii pentru disecat adevărul ce-i

o producție la hectar umflată din cifre rotunde vehiculată trompetist pe la viața satului pe paginile tabloidelor ori la marile adunări generale niciodată refuzată la export transportată impecabil

de atâta purtat s-au subțiat cuvintele ies rar și se așază pe despicătura unei fraze din două în două silabe e umbră mereu în dosul acestei fibre și același aer irespirabil versurile nu mai

îmi prepar o înghețată de căpșuni să înving frigul din tăcere citesc franz kafka și înghit rândurile suite la bordul unei iluzii că peste ape zbuciumate poți găsi fericirea o noțiune perimată

suplu trunchi arcuit de vremuri îmi ieși în cale de parcă ai fi femeia ce mi-a fost dat să o strâng în brațe pentru a mă revigora ea cea subtil învăluită în mătăsuri de topaz și

peste oameni cădere oarbă ucigătoare suflete trase peste cap aruncate pe jos în rezervă greșeli învechite pândesc porți de ieșire șușoteli amenință cu o îngrijorare globală undele spaimelor

intru într-o casă în camera bună trec de antreu frigiderul fram rece și gol de camera de oaspeți cu aceeași zugrăveală în romburi colorate dormitorul are un suspin al lui dacă îl asculți