Poezie
drum accidentat
2 min lectură·
Mediu
mă mișc cu un cititor pe oră în culisele unui azi măsluit
unde se invocă morții cu voturi
iar cei ieșiți din jurnalul fericirii actualizat vremurilor
cerșesc pe la oamenii săraci proprietari de mare ignoranță
ne împrumutăm în valută pentru a încercui olimpic toate categoriile de bolnavi
nimeni nu este mai sănătos decât nimeni
peste drum de viață s-a deschis un rozariu de farmacii
pe mâna câtorva cetățeni universali paraleli cu Dumnezeu
semnul verde al crucii își arată noua mască
toți ne purtăm cu mănuși
de cauciuc
sufletele sunt închise bine o altă tentă de cenușiu phoenix
rulez cu un cititor pe minut pe sens unic
și dacă ar fi două benzi tot nu m-aș mai întoarce în locul ăsta numit viață
mi se încrudează inima și mă lepăd de sentimente ca de satana
dau cu sare pe pragul dintre cer și pământ
scuip în sânul naturii și fac de trei ori cruce din datoria de om
mă rog hectarului zilei să-mi scoată pâinea cea de toate zilele din cuptor
rumenă și dedată flămândului la o imprimantă color
joc nu te supăra frate coborând într-un suflet de copil
nu mă pot supăra pe poezie nici pe cel care intră în ea cu viteză
022.196
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 203
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “drum accidentat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14156858/drum-accidentatComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OAmulțumesc pentru aceste citări remarcabile, îmi face deosebită plăcere să știu că pot trasa paralele de gânduri, prin vers, cu minunate stihuri de-a dreptul impunătoare.
Numai bine!
Numai bine!
0
Versul „nimeni nu e mai sănătos decât nimeni”, care pare o maximă, îmi amintește de următoarele rânduri ale lui Blaga:
„Intrat-a o boală în lume,
Fără obraz, fără nume.
Bolnav e omul, bolnavă piatra,
Se stinge omul, se sfarmă vatra”.
Finalul e însă optimist: „nu mă pot supăra pe poezie...”. Și pentru că tot sunt eu la citate, voi mai da unul, în ton cu acest final, dintr-o poezie a lui Alexandru Philippide:
„M-atârn de tine, Poezie,
Ca un copil de poala mumii,
Să trec cu tine puntea humii
Spre insula de veșnicie”.
De la katharsis-ul lui Aristotel încoace, poezia (și arta, în general) va fi mereu un refugiu, o alinare.