corbul

un vis trepidant m-a ținut în fața mea întreaga noapte

trebuia să dau socoteală cuiva buimacă și întunecoasă

deconcertată pășeam pe lângă mine însămi

ca pe lângă un obiect inert câteodată mă împingeam afară din jocul acesta perfid

umbrele trupului meu dansau iele paranoice în jurul meu amețeam

prinsă la mijloc să dau socoteală și tot nu știam pentru ce

de undeva din surdina timpului auzeam labirintica interpretare a lui timberlake

umbrele deveneau oglinzi mă rătăceam tot mai mult în mine

întindeam o mână și chiar în direcția aceea totul se depărta se făcea mic până la ștergere din orizontul oblu

încercam să-mi ating ochii dar nu mai aveam ochi gura dar nu mai aveam gură sânii coapsele și tot ce ar fi putut fi dragoste

toate dislocau aerul și se făceau pierdute

nu mă mai găseam pe nicăieri deși când ai bătut la poarta visului

din mine s-a desprins un țipăt fâlfâind o pasăre neagră

nici acum nu știu dacă n-a fost moartea