Ottilia Ardeleanu

Florin Dochia este un poet cunoscut în lumea literară și pentru faptul că îngrijește revistele literare Revista Nouă și Urmuz. Este un sonetist cu experiență, lucru dovedit și de recentul său volum

mi-am cumpărat gazon l-am implantat în fața casei pe aici nici iarba nu crește respirația se face gură la gură între cer și pământ copiii iau seama la televizor dacă îi întrebi vaca e mov

femeia asta rece rece și mută ar vrea să-mi spună ceva dar nu poate ne întâlnim de o vreme pe aceeași bancă ne uităm la aceleași păsări care nu mai tac la aceiași oameni se duc să desfacă aerul în

iarna are doar lacrimi voi le contorizați din moment ce-mi spuneți că sunt tristă și pibul nu iese cum trebuie nu pot modifica nimic dragostea se pregătește de revelion rochie

* dragostea o broderie păstrată din bătrâni în lada de zestre fără de pată mirosul trăiniciei * macii de pe inimă se înmulțesc pe când vii pe când pleci ca să te-ntorci * primăvara

ntrul cultur al orașului n arborează steagul plin de stele așteaptă moșul crispată biblioteca din el își privește cuvintele pe jos hieroglife impudice alături parcul se luminează

orice respirație doare în plămâni se reconstruiește tehnologia cinci g va fi o muzică de ronțăit cartilagii proaspete soarele va vinde cuțite în fața mânăstirii pentru disecat adevărul ce-i

Mă trezesc cu un cumplit dor de poezie, de parcă nu mă culcasem aseară tîrziu cu ea, eu cu capul pe bătrîna mea pernă, ea cu capul pe capul meu încă tînăr, și nu stătuserăm înlănțuite pînă spre

deșirând din inimă ovale iubiri purpurii floribunda îmi sângerează ochii din gene catifelate răsucite într-o furișare eoliană hiacinturi clipesc curcubeie pălăriuțe pistruiate cu boruri

mi-amintesc ochii pe care-i făcusem săriseră din arcuri cum sare piatra din praștie doboară vrabia ce încântare a triumfului apoi privirea mamei mai grea decât lovitura și golul din

odată o idee s-a strecurat în neuronii mei neîntrebată nu știa că am mult de lucru și s-a așezat comod ca în fotoliu am împins-o în calculator cu degetele ea a strigat cât a putut de tare

tăcere aspră în parcul pierdut pentru o clipă în depărtarea gândului meu merg fără să judec îmi reazem fruntea de câțiva nori legați la gură cu frunze pomilor fructiferi li s-a promis marea cu

citeam din emi ce au comentat din el bucăți păreri muriri și în timpul ăsta îmi curgeau tâmplele mi-am amintit cum și la noi era unul mereu ud înghețat și huiduit pentru el lumea era un

în viața mea se întâmplă un bărbat poematic îmi scrie cuvinte eclatante fulgere pe care prind trup din trupul lor carne din carne atingerile pătrunderi diacritice împlinesc sensuri speciale

trăiesc pe o iluzie ca pe un pământ al meu deasupra se adună stele la taifas tot aștept să mi te întâmpli unii au aflat dinainte și sunt pregătiți cu ochelari și tot felul de

poetului meu nu i-aș reproșa dacă nu și-ar tunde barba i-ar crește plete până în tălpi nici dacă ar fi înconjurat de trabucuri ori scrum ori dacă ar uita că mai e nevoie și de mâncare pe

să ne spunem cuvintele acelea care ciugulesc din noi să le scriem pe ziduri pe copaci cu o culoare aprinsă greu de șters de furtuni să rămână icoane de care să-și șteargă buzele credincioșii în

sunt o inimă aprinsă într-o coajă de portocală în jur lumina viscolește împăciuitor bradul cu cetina lui îmi lasă consonanțe pe geam se deschid poteci de ramuri golite cuvinte de promoroacă

ninge cu fulgii copii neastâmpărați trimiși de mamele lor hai afară la joacă acolo găsiți copilăria iar ei pornesc în căutare trec peste case grădini când hoții când vardiștii unii se

oamenii se măsoară cu firele de iarbă umblă în bisericuțe și toți poartă căciuli albe lumânări lângă lumânări ard Sul soarelui nu trebuie decât să suflu și cerul se va umple de

nu voi cumpăra dimineți nici dacă mă rogi ele trebuie să vină în cafele cu lapte și desfătări muzicale să se așeze turcește pe covor să-mi ghicească în zațul acestei zile freamătul tristețea să o