Pe aici nu se mai citesc creații. Se citesc opinii de panglicar. Sau cum s-or numi. Eu căutam pe aici altceva decât în cotidian. Intru și văd, intru și mă crispez. Nu, aici s-a creat o nouă boală.
refuz să cred că frunza mitică
acoperă frunți
sub același fruct ispititor
eva continuă ademenirile
adam un fraier
cum altfel să nu cădem cu fiecare zi
în păcat
mă mai mir de ce marea se
cos nasturele negru al vieții
pe piept în linie cu inima
o înțepătură scurtă și picătura
mică roșie rotundă lasă un semn
profund pe rochia proaspăt îmbrăcată
un mac pare să crească pe
șuie duduie
când i se pune pata
deocheata se întoarce cu spatele
nu că n-ar fi frumoasă și așa
dar aș vrea să-mi fie confidentă
să-mi spună tăcând
ce-are în gând
știu că până la urmă
e
sunt ca să completez o nefericire
privesc de la etaj cum se zbate viața
în ritmul schimbării unei roți
calibrarea e uzuală
fâșâi câteva sentimente în ritm de rock
nu știu de ce mă gândesc la
stăteam lipiți pe marginea râului
coaste în coaste ne îmblânzeam ochii
lung și răvășitor electrizați și răpuși
de același duh al iubirii
apa susura pe la glezne trecea peste
oasele picioarelor
Nu suntem aici pentru a comenta, nici pentru a fi comentați, suntem pentru a fi cu un pas înainte de noi.
Apolinică, mă îmbăt cu Eschil și Sofocle. Poezia mea este vitală. Aș muri fără ea. Devin
soarele ajunse pe câmp gâfâind
în căutarea apei să-i mai treacă fierbințeala însă
când văzu fecioara după care tânjea de vreo trei anotimpuri
se făcu el însuși floare
își revărsă dragostea
surprinzător cum el apare
apare și ea
niciun atelier nu desparte nepoezie de poezie
totul curge
chiar și regretele
observațiile
sfaturile au licăriri blagiene
simt un fâșâit în pagină
nu cred
nu-mi pot imagina decât călătoria cu tramvaiul
teama de scaunele goale și vatmanul preocupat
să răspundă cuiva pe fb anomalia prezentului
reflectat în singurătate cea mai gravă boală
neglijată
amurg expus într-o galerie
în tăcerile lui nevoite
să-mi iasă în cale să coboare pânzele ochilor
până la nivelul înțelegerii
din joaca de-a fructele de mare
jar tânăr în pipe-inimi
iubirea
o
Un site care se dorește literar nu este o arenă de bătălie.
Și nu se masculinizează. Este o dezumanizare cumplită ceea ce se întâmplă pe aici, locul care se vrea umplut cu poezie, proză,
îți vorbesc prin inimă
ea nu trădează
deși
aparatele spun altceva
eu nu cu știința
doar cu simțirea
desenez grafice
singurele amplitudini
sunt când
îmi ții mâna la căldura ființei
din universul gândurilor mele nu ai cum să pleci
absurdul expansional peste vrute și nevrute
niciodată nu a fost mai colorat de puterea voinței
ca în seara în care ai apăsat butonul roșu
visarea
aerul îmi lipsește
aerul tău
deschid fereastra și ascult limba câinilor
într-o lume câinească
în care fiecare clipă te mușcă
până te doare dă sângele
încetezi să mai fii
adică faci risipă de
dimineața e franjuri
soarele uleios îmi stă pe umărul drept
toate umbrele s-au adunat ca de o-nmormântare
cu batic roz noaptea încă se furișează pe străzi
o cenușăreasă frumoasă
mă gândesc la
nu pot crea sentimente
pot să ating
iubirea e acel umăr la umăr
când mergi la distanță înainte
drumul doare
se iscă ploaia
tu deschizi umbrela
eu mă las tropăită de stropi
o curățare