Poezie
ape ape
1 min lectură·
Mediu
stăteam lipiți pe marginea râului
coaste în coaste ne îmblânzeam ochii
lung și răvășitor electrizați și răpuși
de același duh al iubirii
apa susura pe la glezne trecea peste
oasele picioarelor noastre confundate
cu miile de pietre nehrănite vreodată
cu aer
eram lipiți poate doar ploaia ne mai putea separa
însă curios
peste noi strălucea soarele de vară
goi trăiam liniștea aceea devastatoare
goi și cuprinși
până când fluturii tăi treceau peisajul meu intim și invers
mă ridicai de-o mână intram în apa limpede
și-acolo făceam dragoste
apele se înnodau în jurul trupurilor
se răsuceau și dansau ca ielele
până când păsările din noi țipau
ieșeam la mal vlăguiți
de cât ne luase valul
0182.031
0
coasta mea și lumea te-a făcut pe tine, nu-i poveste
că noi n-am fi trăit dacă nu ne respiram, toracic, unul altuia
și nici apele n-ar fi știut ce este dragostea
doar noi am știut să-i dăruim, fără să risipim
te iau de mână și te duc acasă
îți amintești?
înainte să ne dăruim sărutul, tălpile noastre au sărutat pietrele
atunci au respirat întâia oară
***
frumos și un delicat erotism în textul tău
poezia ta e ca o poezie
mi-a plăcut