vară pe trecute

personifici marea ca fiind o femeie?
face parte și aceasta din rândul celor în care suntem invitați să aruncăm cu piatra?
fie iertat,de ce? pentru că a căzut în păcat?
sper că nu și-a dat duhul, săracul (solidaritate masculină:))

și ce, nu-s frumoase femeile și în haine groase, de iarnă?

nu dăm cu piatra, că nouă ne plac ispitele și chiar dacă ne ung cu noroi:)


frumos gest al vizualizării rostului uman

e mai mult decât atât.
pui întrebări la care dacă ți-aș răspunde ar fi să fac analiza textului.
ce ai simțit ai simțit!
mulțumesc de trecere și semn.

se vede argaseala, modul în care e mesteșugit, se vede cusatura și nu ca la un costum, ci ca nervurile frunzei mitice. cine o poarta pe frunte se știe pe sistem ce fruct a gustat, iar la faza cu marea care ispitește un bărbat/să fie iertat am ras. saracii barbati, toti e pacatosi de cad in ispita, dar ce spui tu e ca eva din fiecare femeie provoaca, ceea ce ma face sa ma intreb daca napoleon a fost tampit sau vizionar?

azi nimic nu-ți convine.
mersi de comentariu.
insipid.
este exact ce spuneam mai de mult.
dacă nu spui numai de bine, ți-ai găsit nașul.
nu-mi place comentariul tău fiindcă nu este de fapt ceea ce simți.
asta e.
mulțumesc.
poți fi liniștit.
eu te citesc. uneori cu plăcere!

si poate constructiva. nu-ti place comentariul ca e negativ, dar nici mie nu-mi place sa mint si sa mangai, cand de fapt nu simt asta. textul e lipsit de stralucire si mi se pare normal sa spun asta, nu sa te feresc, sa ocolesc, sa fiu altfel decat sunt, adica imparțial. nu pe mine trebuie sa ma judeci, ci pe tine. cand am de spus ceva pozitiv spun, dau si steluta, cum am mai facut-o, si stii asta.

mersi.

cu mesaj, care reflectă situația de pe Agonia, văzută prin ochii autoarei. Normal că cine mai are încă frunza mitică pe creier, are mai mari dificultăți de a ajunge la strălucirea sufletului. Finalul contrazice teoria liberului arbitru, dar Dumnezeu a lăsat niște legi care trebuie respectate, iar el, atunci când nu se resoectă, ar trebui să mai facă câte o minune, ceva. O mare se-ntunecă, evident. Este în agonie. Ce îmi place la Ottilia este această inteligență sclipitoare, dedublând sensurile, textele ei oferind posibilitatea fiecăruia de a se vedea precum este. Nu e un text cameleonic, ci este ca o bucată specială de sticlă, prin care trece lumina sau nu. Este o oglindă magică. Excelent!

Este bun poemul. Nu de înrămat. Cam sumbru. Remarc scepticismul alegerii de sus a adevăraților poeți (a realelor poete) în prima strofă. "Frunza mitică" e laurul.
Laurii n-ar fi dați oricui. Nu înțeleg ce legătură ar avea "fructul" cu laurii, pentru că toți scriitorii produc roade textuale. Or fi și unii fără roade, neroditori.

Ironie multă în a doua strofă, despre Eva, care mai "continuă ademenirile" și Adam catalogat a fi "fraier". Nu comentez acest lucru, pentru că nu-l înțeleg. Mai trebuie să treacă timp să devin și eu așa, mai "fraier", nu mai înțelept, cum s-ar cuveni.

Continuare în eseu, pe site.

Typo "mmontează". De fapt, "mintea". Scuze, autocorectarea e ceva automat, pe mobil. Scriu ceva și apare cu totul altceva.

măi să fie!
acum prind și eu subtilitatea textului

eu tot naiv!
credeam că e ceva izvorât dintr-o contemplare, în registrul obișnuit al Ottiliei care pune în versuri vizualul
căutam să înțeleg ce a văzut pe malul mării de a pus în cuvinte starea

când colo, se pare, este o subtilă creație care pune într-un tablou alt vizual, dar unul pornind de la o situație, întâmplare, comportamente, de aici de pe agonia

tare!!!

probabil că mă înșel, dar azi văd din altă perspectivă poemul

PS: când pun întrebări, nu cer răspunsuri. E un comentariu care rezervat, sub semnul întrebării retorice.

spor!

e un comentariu care se vrea rezervat*

mulțumesc.