Nicoleta Tase

Am înghețat sub umbra cafenie Pătată de viclene idealuri Mă amăgeam dormind între „realuri” Fără să fiu nici caldă și nici vie În umbra nesfârșitelor dueluri Credeam că pot cuprinde lumea

Lovi-te-ar setea de adânc, de-abis pierdut dorul lovi-te-ar! Nemulțumit și trist și gol soarta cea rea găsitu-mi-te-ar! Înalt spre boltă să tânjești și scundă zarea să îți fie Să plângi cum numai

Cobor din tabloul lui Munch cerșind de la ziua de ieri puțină voce, atâta doar, puțina voce. Dă-mi mâna să zguduim în țipăt, din temelii, tăcerea asta neîncăpătoare. Mă aplec peste margini de

Tandrețe infinită. O lacrimă se prelinge ușor pe obraz. Ah, mâinile tale... mirosul de cozonac proaspăt. Te văd pe prispa casei - întotdeuna loc de joacă - și în cireșul din spatele grădinii unde mă

E ciudat. M. nu a dispărut niciodată total din mine. Ca și cum nu l-aș fi aruncat de tot afară din mine. Mă simt uneori ca o convalescentă care știe că boala poate oricând recidiva. M. este o boală.

Ah, frunzele, frunzele... ar trebui inventat un anotimp pentru frunze. Arămii, bej, acaju, nuanțele inimii clocotesc in frunzele toamnei ăsteia care ar trebui să poarte alt nume. Ah, frunzele,

Ne-au năpădit păpădiile, prietene, ne-au podidit păpădiile înflorite! Se-ndeasă, se-aruncă, se-îngână, se ceartă... Ne-au invadat păpădiile, ne-au cotropit păpădiile pufoase! Câmp nesfârșit,

“Nu mă încred în plăcere, nu mă încred în fericire, considerându-le improductive. Cred că astăzi nu poți sluji la doi stăpâni, plăcerea și arta, nefiind destul de puternici și de desăvârșiți pentru

Am să-ți scriu astăzi o scrisoare despre un cal sălbatic îmblânzit fără voie cal negru lucios potcovit cu doruri străine Am să-ți mai scriu și un “buna dimineața” învățat pe de rost și

Pentru că uneori e mai ușor să iubești decât să urăști și oricât te-ai chinui nu poți rămâne indiferent, pentru că dimineața viața pare trăibilă când ai în față o ceașcă mare de cafea cu

Să vă spun ce grozăvie azi la han mi s-a-ntâmplat: tot recitam o poezie când s-a pus vremea pe plouat... dar ce vă spun... că până mâine n-o să ghiciți cu ce ploua. Trecea agale câte-un

Și te țineam de mână simplu ca un copil adormit între două anotimpuri târzii mi-era somn și te strângeam de mână simplu zăpada îmi desenase acuarele sub gene îmi spuneai ceva despre

L-am văzut intrând în cârciumă. Avea pasul apăsat și purta la butonieră un verb nou. “E poet!” – mi-am zis. Se purta boem, cu plete pe spate. Avea căutătura piezișă și sub tâmplă vizuină de

Într-un han trăia odată un șoricel cum altul nu-i de astrahan blănița lui și cu vise presărată. ─ Sunt șoricel cum altul nu-i - spunea oricui ‘ntreba ușor -, toată ziua cânt hai-hui și

Undiță azi mi-am cumpărat chitit să merg la pescuit. L-am luat pe Rică și în sat la râu întins ne-am pomenit. Pescar vestit voi deveni! - mi-am zis atunci pe sub mustăță - dar începând a

Sub bolta clară, timpul ce din genuni se naște (În baltă, Clara, în timp ce-n genunchi naște) Apune, se înalță, se clatină în noi. (O pune. Și, înaltă, sec la tine îndoi) Se-aude-n depărtare

Uneori ni se întâmplă să ne îndrăgostim ca și cum am mânca o portocală. Ideea ne încântă mai tare decât fructul în sine. Uneori ni se face o poftă teribilă de portocale și cumpărăm din primul chioșc

Întâlnirea cu Ioana se derulă altfel decât prevăzuse și asta îl punea pe Andrei într-o încurcătură vizibilă. Filmul fusese atât de neinspirat ales încât nici nu deveni subiect de conversație pentru

În ziua următoare, Andrei se duse la birou fără chef și-și îndeplini toate obligațiile de serviciu automat, o rutină învățată pe de rost care nu-l mai încânta ca altădată. Ziua trecu destul de greu,

Geometrie gândurile noastre s-au obișnuit de la o vreme să fie necoplanare Muzică oricâte becaruri arunci pe portativ bemolul de la cheia mea rămâne trist și minor

astăzi te-am suspendat între două virgule explicație deseori de prisos între ghilimele te-am pus citat învățat pe de rost în nopți de insomnie între paranteze te-am trecut la altele… în coadă