Poezie
Þipăt
1 min lectură·
Mediu
Cobor din tabloul lui Munch
cerșind de la ziua de ieri
puțină voce, atâta doar, puțina voce.
Dă-mi mâna să zguduim în țipăt,
din temelii, tăcerea asta neîncăpătoare.
Mă aplec peste margini de gând
ca un bețiv peste paharul întins,
în voluptoasă dependență de ieri.
Îmi scutur tâmpla de gânduri,
în Universul ăsta neînchipuit de frumos,
așezând deopotrivă spre tine și înapoia ta
gama noastră răsturnată-n bemoli
care nu țipa, ci numai se tânguie minor.
Dă-mi suflu, dă-mi aripi,
dă-mi un instrument încă neinventat
să-ți țip peste iarnă
pustiul ăsta de strigăt care nu-mi dă pace,
evadat din tabloul lui Munch
și înfipt în inimă ca un țăruș
în dureroasă exorcizare de ieri.
010
0
Si plangi,in inima si-n suflet,
Dar peste-a lumii jale razi,
Si speri ca totusi,ai sa poti......
POTI MAI MULT DECAT SA SPERI...
Cu respect....