Poezie
Ca un câine flămând
1 min lectură·
Mediu
E noapte. Târziul ia forma tristeților mele mărunte. Între noi a crescut tăcerea ca o iguană verde. Îi presimt coada încolăcită printre smârcuri. Mi-am construit o insulă verde. Mareea o acoperă cu fiecare răsărit de lună. Mi-e sete. De mere coapte și de zahăr candel. Noaptea îmi rupe din carne bucăți mari de nisip. M-am ascuns în mine ca-ntr-o cochilie spartă. Mă inundă orașul cu felinare roșii agățate indecent de lungile streașini ale privirii. Umbra și-a făcut în mine culcuș ca-ntr-o copaie de lemn. Singurătatea mușcă din mine ca un câine flămând dintr-o bucată de pâine mucegăită.
0219
0
plus: nu prea se leagă, sari haotic de la una la alta.
dacă nu mă înșel, asta cu \"un șarpe dă târcoale din când în când\" am mai întâlnit-o într-un poem de-al tău.
cumva, parcă se repetă textul, în timp. în alt timp.
poți mai mult:)