vom cunoaște tandrețea

Intr-o zi vom cadea
si vesmintele isi vor recapata culoarea
la piept o batista alba
plina de lacrimi
ne va atinge ochii si vom vedea
totul sau aproape nimic
o realitate cruda
salbatica


parul tau lung va acoperi lumea
si tamplele mele mirosind a praf de pusca

vom sti sa atingem
vom cunoaste tandretea
si nebunia sangelui

\"numai noi doi vom cunoaște tandrețea.
vom ști ce înseamnă să treci cu o mână prin păr
fără să o murdărești de amintiri și de sânge\" - e tare sincer grupajul acesta, foarte sugestiv. Discursul de aici este unul melancolic, grav, dar păstrează ceva din intimitatea celor ce se vor dincolo de amintiri, sânge... E o contopire deplină aici, nimeni altcineva nu are ce căuta între, nimeni nu poate murdări... tandrețea :) - oameni, realitate, amintire, sânge, existență chiar - doar iluzii...
cu plăcerea lecturii,
alex

o inversiune care se rostogolește spre suflet și se deșiră în toată frumusețea cuvântului.

cunosc sentimentul întoarcerii către capăt.

m-a impresionat ideea transpusă cu atâta tandrețe și gravitate.

Ottilia Ardeleanu

un poem frumos, molcom, bine redat și frumos citirii. Nu e o capodoperă, dar se poate remarca stilul poetului deja cunoscut.
LIM.

un poem ca un film documentar
cu lumini si umbre
dorinte si noduri in gitul vietii

chiar nu se poate recomanda un asemenea text?

o construcție perfectibila, un dramatic absolut și poate, cel mai frumos scris despre tandrețe

cu plăcerea lecturii, sil

drum invers de lacrimă
din floarea bumbacului
prin urechile acului
fără să o murdărești de amintiri și de sânge


aș salva amintirile
dar e treaba ta

Poem cristal, fără cusur. Poem macabru însă atât de tandru...
Am remarcat în primul rând iscusința unor tropi nespecifici, cu idee aparent ilogică, simili-metonimică, ori simili-antitetică, tropi foarte originali. De exemplu:

- vom cădea dezgropați înapoi pe pământ
- veșmintele putrede (simbol poetic și pentru simțuri, fapte, vorbe) vs. culorile sărbătorești
- personificarea batistei-floare de bumbac
- metamorfozarea în stropii veșniciei a lacrimilor rudelor din batista lăsată în sicriu
- vis al neființei e universul cel himeric (Eminescu, Scrisoarea I) apare la tine mult, foarte mult și îmbucurător de original schimbat în strofa revelației spirituale, în strofa secundă. E vorba oare de-o polemică dusă cu pesimismul eminescian? Aș fi nerăbdător să știu, să-mi confirmi, dacă așa ai gândit. Poate greșesc.
- urmează niște tabuuri ale mângâierii, niște alegorice thanatograme, fiind permise numai tandrețea și reciprocitatea sentimentelor. Totul de dincolo de nivelul zero, parcă și de gradul zero al scriiturii, al poeticului

Scuze, am sărit un s la titlul comentariului!
Vă descopăr abia acum.
Cu plăcerea relecturării!

un poem de zile mari. Orice alte cuvinte sunt de prisos aici. Îndrăznesc să contrazic părerea antecomentatorului care spune că e perfectibil. Mie mi se pare, nici mai mult nici mai puțin, un poem perfect, spre deosebire de altele. Orice altă schimbare ar putea să pericliteze structura poemului. Pe lângă asta, nu orice modificare adusă în timp unui text este binevenită. Ba chiar poate să-i dăuneze.

Felicitări,
domnule Nicolae Popa, pentru poemul perfect.

Cu apreciere,
Bot Eugen

ca stare și sentiment al dragostei într-o lume ce -și va da seama cândva că există, poemul este superb, chiar și cu acest arhaism înduioșator de dulce; nu pot fi de acord cu sugestia malefică a ,,nodului spânzurătorii\'\'pentru /alături de femeia iubită,în istoria literaturii universale feminine, găsim prea puține cazuri, niciunul exemplar, fiolosofia lui cioran n-a trecut niciodată de pragul estetic al cunoașterii.

am tot citit. scris in stilul tau, cu un plus de tragism. interesant curge cea de a doua strofa:
și vom vedea. Și văzând ne vom uita
cu totul și cu totul altfel la tot ce se vede.
vom răsfăța cu privirile noastre realitatea,
făcând-o să creadă că într-adevăr există.

finalul parca ar fi din Stendhal (\"rosu si negru\"). (re-)trait.

Mda. Nici nu știu ce să zic. Uneori textele noastre obișnuiesc să ne facă surprize. Deși poemul de mai sus e unul care îmi place și mie, totuși nu m-am așteptat să-mi aducă atâtea comentarii. Și chiar laude. Precizez însă că nu e un poem de dată recentă. În ultima perioadă nu sunt într-o formă tocmai bună. Când trec la poezie nu-mi iese nimic. Inspirație – ioc! Dorință de a mă concentra... la ce mi-ar folosi? Poemul acesta l-am scos de undeva unde stătea de vreo cinci ani neluat în seamă și l-am restartat aici. Și uite că place! Deși auditoriul e cam același, aprecierile vin abia acum! Probabil pe criza asta mondială se rezolvă cumva și crizele de percepție poetică. Din păcate, însă, eu continuu să rămân în pană (în criză?) și când e vorba de scris comentarii. Sper să fiu înțeles de prietenii agoniști. Se mai întâmplă și la case mai mari, nu? Cândva eram cât se poate de focos la comentat și chiar la replicat... Sper să mă refac cât de curând. Îmbrățișări pentru toată lumea! Numai bine Vă doresc!

Ție îți mulțumesc în mod special. Probabil îți dai seama de ce. Lecturi plăcute în continuare!

cine n-a avut pana sau pene sau goluri de aer, de inspiratie?!....noi te asteptam....timp in virtual e presupun vesnic....
din pacate nici nu stii cind dispare unul altul.....
am observat ca esti mai rar, dar eu care o vreme buna n-am fost chiar ma jenez sa intreb ce si cum pe altii....
iti doresc inspiratie - si poate mai gasesti ascunse printre filele cartii de bucate....unele, altele....iti tin pumnii sa te refaci, \"vine vreme, trece...\"

Este, cu siguranta, poemul meu tau cel mai reusit, consistent, consecvent atat cu tine cat si cu cititorul. O sa il iau ca pe o ecuatie, care se rezolva prin operatii inverse.

se simte de la o posta reglajul fin al registrului in care se desfasoara actul liric. imaginativ, plin de forta, degajand energie vie si emotie. cred cel mai bun poem citit de mine pe site in acest an.

Recitesc acum cu mai multa atentie acest poem și mă întreb cum de-am putut scrie niște versuri atât de confuze, ca să nu zic idioate, precum primele două versuri din strofa a doua:
\"și vom vedea. Și văzând ne vom uita
cu totul și cu totul altfel la tot ce se vede.\"

Cum adică \"văzând ne vom uita / cu totul și cu totul...\"?

Un autor care se respectă ar scrie așa:
\"și vom vedea. Și văzând vom privi
cu totul și cu totul altfel la tot ce se vede.\"

Într-adevăr, așa-i mai bine. Mâine-poimâine sper să ajung și un autor care se respectă, așa că urmează să refac strofa a doua!

Începutul strofei a doua, în loc de

\"și vom vedea. Și văzând vom privi
cu totul și cu totul altfel la tot ce se vede.\"

ar trebui să sune, și să arate, așa:

\"și vom vedea. Și văzând
vom pipăi tot ce se vede.\"

Așa da! Acum acest text chiar pare să fie un poem de trei stele!

un poem pansament, un poem ce ține de cald si iti poti sterge noapte din ochi


l-ati slefuit bine, de ma orbeste cu discursul deschis despre misterele lumii

am citit, recitit. strofa a doua este complet eșuată, după părerea mea.
\"și vom vedea. Și văzând ne vom uita[..]\" sună tras de păr.
la fel \"și vom vedea. Și văzând/ vom pipăi tot ce se vede.\" sugerat de dumneata mai sus. poate nu este o soluție ideală repetiția acestui \"a vedea\". dacă adaug naivitatea (accidentală) a celorlalte două versuri ale strofei dă cu virgulă.
O idee (sper să nu supăr):
\"vom pipăi (cu degetele)
tot ceea ce se vede,
să credem că există\".

altminteri poezia se poate mulțumi cu frumusețea celorlalte strofe, chiar fără a pierde din substanță.
amestecul acesta de posesivitate brutală și tandrețe este deosebit de frumos și dezvoltă o poezie tare. îmi place foarte mult.