Degeaba scrii versuri

greu de trecut dealul... dar cât poți rezista \"cântecului\" broaștelor?!
plin de patetism acest poem.
remarc: \"Mai ales rămășițele noastre
ajută dealurile să se vadă împlinite,
ajunse cât mai aproape de cer.\"


mă bucur că am trecut pe aici,

Ottilia Ardeleanu

Ottilia,
Plăcerea trecerii tale pe aici e de partea mea. O spun fără nici un pic de patetism, sper. În privința patetismului din poem, or fi urlând ceva înfricoșător de patetic gurile îngrozite de peste deal.

gravă a lucrurilor este indubitabilă, de aceea, am preferat să vorbesc despre partea aceea patetică care ține nu neapărat de idee, dar și de ea, cât, mai degrabă, de felul în care este transmisă, pe care, oare, doar eu o sesizez?!

fără doar și poate este un poem care merită recitit!

Ottilia Ardeleanu

semn....
pe deal , da, acolo v-am zarit, scriind pe pamint printre paie si apusuri....despre mortii si mortile lor....asa ca in acest poem, acolo pe deal, bine mai stiti a le repune in cuvinte, durerile, visele..

Silvia,
Chestia cu impactul m-a făcut să tresar, într-un fel, amintindu-mi că atunci când am descris pentru prima dată, cu mulți ani în urmă, imaginile despre mațe, îmi văzusem propriile mațe albe (naiba știe de ce albe!)la un pescuit la Prut în timp ce curățam cărașii și somnii pregătindu-i pentru tigaie. Or, impactul a fost cu adevăratr colosal: mi-a fost și greață și foame și milă de mine și de tot ce e maț,de-am scăpat cuțitul în apă și nu l-am mai putut recupera.

Onorat de steluță!
P.S. Am plecat de la \"Moldova\", așa că proiectul de care îți vorbisem cu atâta entuziasm se amână puțin!

Nache Mamier Angela,
Titlul comentariului m-a făcut arici. Vorba e că în carierul Bodanica, în Chisinăul nostru iubit, care poate pretinde la titlul de cea mai poetică capitală din lume, am auzit cum cineva dintr-un echipaj de poliție, în timp ce treceam pe lângă ei, m-a poreclit așa: \"Uite și cosmonautul!\" Adevărul e că mă mai încurc și eu cu unii prin barurile de la Botanica, încercând să le bag în cap că avem și noi un cosmonaut, care în realitate e chiar astronaut, și care a absolvit liceul Cantemir de pe Cuza-Vodă, liceu care se vede și de la balconul meu. Numele Astronautului e Iurii Ghidzenko! Dar nu mă crede nimeni! Și cu atât mai mult nu mă cred polițiștii! Mi-am și pus în gând să-l invit la Chișinău pe Iurii Ghidzenko, primul astronaut care l-a dus la plimbare prin cosmos pe un turist cosmic, și să facem o seară de poezie, poezie dedicată cosmosului.

Mulțam, Nache Mamier Angela, pentru acest comentariu care mi-a revigorat cosmogoniile.

Desi nu mai prea ajung sa poposesc in valea poeziei, sunt acum aici cu durerea genunchilor zdrobiti pe dealurile care-i cheama insa inapoi...
Adevarul e ca v-am citit de la prima poezie pe care ati plantat-o prin locurile acestea si ati ramas unul dintre cei ai caror versuri nu au incetat sa creasca spre cer, iar ecoul lor nu are cum sa nu se rostogoleasca spre mine/ prin mine... acel amestec intrigant de fibră, realism, ironie, nonconformism și calm, profunzime, detașare - seminte pe care le-am descoperit de la inceput si ma bucur ca le regasesc, dovada a autenticitatii si consecventei in raport cu poezia din adancuri, acea frecventa sublima si dureroasa de care nu putem fugi...
Pentru mine poezia asta e despre durerea de a iubi viata, despre durerea de a accepta trecerea, despre durerea a te detasa, e poezia celui ce ar putea dar nu vrea sa epateze... e despre ironia individualitatii – multumirea de a te integra in universalitate, sfasierea de a te pierde in ea, despre conflictul interior, despre golul interior... din cauza asta degeaba scriem versuri, dar nici nu ne putem opri.
Multumesc pentru ca scrieti, de mai multe ori am vrut s-o spun dar am amanat comentariul, insa poezia asta mi-a soptit ca nu trebuie sa amani, ca nu trebuie sa treci dealul ca sa te gasesti pe tine, ca nu trebuie sa te compari, ca trebuie doar sa scrii...

un text clar sugerand supliciul recunoasterii implinirii in memoria colectiva

Dragul nostru frate îmbrățișăm întru totul. Ai scris un poem cutremurător.Așa cu ochii închiși am citit plans și pus din lacrimă deoparte. Numai și pentru poemul acesta că...degeaba scrii mă versuri. Ești un mare poet dragă frate Nicolae Popa

Degeaba scrii versuri?

După cum se vede treaba,
Versurile nu sunt rele,
Deci, nu-s scrise chiar degeaba,
Căci... au obținut trei stele!

Cu prietenie,
N.Lunca

Radu,
Multam pentru acest poem,
dedicat, sper, mie>
\"patria munților de oase și veșnicia sufletului de basarabean plutind peste matricea tărîmului cu geometrii variabile ca un duh deasupra apelor.

Alexandra,
\"prin locurile acestea\" plantăm doar înțelegeri de sine. În resut, poezia e doar înțelegere de noi. Multumiri pentru plăceri de lectură reciprocă.

Florina,
Nimic mai adevărat decât această comunicare dintre noi.

neculai,
După cum totu-i degeaba
Printre trecătoare stele,
neculai, asta e treaba:
totu-i între ghilimele!

stimate domn Popa Nicolae.va apreciez creatia.o creatie plina de impact si profunzime .cu prietenie si caldura Gabriel Baetan

dar în același timp fortăreață. În această vale imaginară, omul disperat, prin negativismul său, contribuie la adâncirea lui, în valea stomacului.
Dealul - obstacolul care crește, tot datorită nouă cred, este depășit de vocea noastră, singura de altfel, care trece...dincolo. Ea nu poate fi respinsă. Multă imaginație și multă inspirație, pe mai departe!