carne

senzația că se jupoaie cuvintele, unul după altul, într-o pădure clarobscură, unde \"jivinele\"-simțuri își așteaptă, supuse, mentalizarea, sacrificiul îmtru verbalizare, pt ca atunci când zăpezile-sensuri albe se descompun în imagini, să ne regăsim lectori încântați dar și încrâncenați în inima poeziei.
mi s-au impregnat versurile:
\"Trăgeam de zăpadă
cu ambele mîini ca de o blană a nimănui.\"
\"Vîntul sufla
și sufla, și mîna troienele-n suluri de seuri spre marginile pădurii\"

aș fi scris \"tot mai mult spațiu\" în loc de \"cât\". și aș fi renunțat la acel \"promițător\" sau l-aș fi înlocuit cu ceva sinonim. sunt mici disonanțe, care nu fac însă rău \"cărnii\" poetice.

Ela

întru (nu îmtru)

Domnule Popa,intr-un comentariu de-al dvs,mai demult,ati afirmat ca parintii va lua la vanatoare,dar in aceea ipostaza de haitas.Acum,ce sa cred,vad ca mosteniti pasiunea de vanator.Dar, un vanator de cuvinte ...Poezia dvs, transmite extraordinar de bine acest lucru.
mcm.

Uneori se scrie foarte greu (am mărturisit-o și într-un text separat aici). Uneori se scrie prin jupuire de sine. Ei, dar cu atît mai mare bucuria să descoperi că e cineva care încearcă să te înțeleagă! Am rămas plăcut surprins de felul tău de a-mi vedea scriitura! În sensul că, dacă îmi dai voie, acest comentariu este aplicabil în mare măsură și în cazul altor texte ale mele!

Sărbători alpine!

o amintire generalizată, ornamentată frumos, decorată prin albul zăpezii. acțiunea la mijloc - exfoliere violentă însă redată așa simplu și frumos. mai e și efectul vîntului invaziv, contopire cu ambient. devorarea cuvintelor, eradicarea simțirilor, somarea verbelor, molestarea troienelor. toate combinate în recipientul amintirilor cu o
asperitate plină de satisfacție. reminescențe doar.
cred și eu că ar fi mai bine cu \"tot mai mult spațiu\" fiindcă ar curge de la sine, s-ar extinde treptat. altfel sau în forma prezentă, parcă ar tinde spre ceva, ar fi un scop definit acolo, efort.
per ansamblu - un text bine făcut.

stilistic diferită, substanțial identică cu viziunea lui Labiș

Radun,
Mai rar pe aici trimiteri la comentariile anterioare. Mă bucur că ai reținut ceea ce am spus mai înainte. Adevărat, cînd am zis \"ai mei\", nu aveam în vedere părinții, ci \"ai mei\" - rude și vecini. În fine, vînătoarea de cuvinte, vorba ta, continuă... Mulțam!

Ecaterina,
Îți mulțumesc pentru răbdarea ochiului tău de artist plastic de a se scufunda în albul omătului sub care mustește carnea proaspătă, aproape sîngerîndă!

silviu viorel,
Trebuie să recunosc: atunci cînd am citit pentru prima dată \"Moartea căprioarei\" (aveam 21 de ani și deputasem deja într-o antologie), rămăsesem absolut siderat că cineva putuse să scrie ceea ce parcă mi se întîmplase mie în pădurea din fața satului. Ba chiar mă cruceam cum de nu-mi venise mie să scriu așa ceva. Așadar, acest text s-ar putea să fie o reminiscență a regretelor \"de creație\" de atunci. Oricum, vorba tizului meu: Avem carne!

Exact, Adrian Suciu, fără \"carne proaspătă\" se percepe ca un poem de o violență nobilă a cuvântului.
Nicolae, de câte ori \"te plângi de nescriere\", faci să-ți fie devorată scriitura și vreau să recunosc că e tot mai dificil a nu te lăcomi la ceva semnat de tine.

Alpine, carpatine și de ce nu? - himalaiene!!!

Un poem frumos, imaginile mi-au rămas în minte și după lectură.
O singură obiecție \"creîndu-ne cît mai mult spațiu pentru jupuire\" mi se pare o formulare greoaie.
citit, plăcut
cu scuze pentru deranj,
anton

=da,interesant poem,cosmarul unei nopti innourate..si reusit,intipareste pe cadranul mintilor noastre un tablou statornic bogat in culoare si miros...amar as spune si indeajuns pentru a fi citit o singura data...

din toata poezia, imi ramane imaginea brutei umane, lacome in fata carnii. Mi se pare ca fiecare vanatoare ar fi marturia unui obicei adanc incrustat in subconstientul nostru, care se manifesta din cand in cand. Jupuirea imi sugereaza o miscare foarte foarte rapida, nerabdatoare...ma gandesc la pofta de a gasi sau la pofta...de mancare. Mi se pare ca aceste doua posibilitati pun fata in fata omul inteligent, care e uimit de descoperire si omul primar, care e nerabdator sa foloseasca descoperirea.

nu mi se pare destul de particulara poezia dar mi-a placut

Crăciun fericit tuturor. Vă mulțumesc pentru aprecieri și comentarii. Sigur, voi schimba cîte ceva pentru o eventuală versiune finală. Stelele m-au ajutat să-mi dau seama că E ceva aici!

Multă inspirație!