radun gabor

tata mi-a cumpărat o bicicletă tohan roșie mare vârfurile picioarelor mele abia atingeau pedalele am descoperit atunci o altfel de lume o lume trăită pe două roți i-am simțit mâna dreaptă

Hai să fugim de pe strada asta cu un singur trotuar vom sări peste linia șotronului impregnată-n asfalt ca un ciob stingher care și-a depășit cercul să fugim incognito din orașul cu anotimpuri

Când eram copil îmi era teamă de groparul satului îl recunoșteam după târâitul pașilor și forma umerilor aduși ca semnul întrebării care-i ținea într-un echilibru perfect nelipsitele obiecte

Pământul nu este rotund dacă ar fi tu ai sta prinsă-n cercul lui ți-aș simți trupul mișcându-se sub umbra mea ca un cutremur nu pâmântul nu este rotund doar tu iubito te

Înainte să te descopăr erai o simplă femeie nimic altceva asta până când ne-am copt între piepturi sâmburii mărului acum ești mai mult decât femeie lucrurile au devenit complicate cerul

Tata era un atelier de reparații diverse dacă stricam vreun obiect sau veneam cu o roată de bicicletă făcută opt mă bătea cu palma pe umăr le repara râzând fără să mă certe avea un atelier

Se scula tata sâmbăta cu noaptea-n cap pleca pe jos la București după de-ale gurii eu mă cocoțam în podul casei și priveam ațintit pe luminator sosirea lui nu puteam să-l confund cu nimeni

Să nu râzi dacă am să-ți spun că am alergat o viață după o felie de fericire vei râde și mai tare când vei citi răspunsul pe amprenta sărutului cufundat adânc prin labirintul

Nu știu de ce dar drumul până la tine mi se pare acum o veșnicie te-ai mutat într-un oraș straniu unde bătăile inimii sunt imperceptibile auzului meu un oraș interzis cu străzi înguste un

Privesc prispa copilăriei mele stam ghemuit pe genunchii lui tata serile erau calde semănau între ele tata avea barba aspră mă înțepa la fiecare plecare și venire o așteptam la căpătâiul

un înger din cer venea la ospăț numai duminica în celelalte zile oamenii făceau dragoste cu strugurii cu fierul cu lutul cu poveștile despre acei pitici sfătoși prieteni cu

Parcă-l văd și acum cum tăia pâinea la masă în mâna dreaptă ținea un cuțit lung și tăios iar în cealaltă o pâine rotundă și neagră mesele aveau un iz de ritual sacru pe-atunci ochii mei

diminețile au miros de vâsc zboară cu aripi crude spre tine uneori sub formă de inimă din care izvoresc o mie de lacuri la marginea cărora gondolierii ascund cântecele iar tu le tragi

Te țin de mână ca pe un copil când traversează strada pe la trecerea de pietoni am îmbătrânit cu zece degete la o mână încleștate pe-o linie a vieții ești un satelit natural al Eului

mă ridica tata până-n tavanul casei unde mirosea a var proaspăt cu brațele lui ca două liane despletite pluteam în aer fluturat de viață râdeam cu gura plină aproape de cer și-acum

Tot timpul am visat alb negru de aceea pentru mine moartea nu-i deloc urâtă deloc logodnică fără coasă și glugă eu o văd ca pe o melodie care nu doare elegantă imprevizibilă fără

Dacă îmi vei întoarce spatele versul acesta va prinde gust de lacrimă cuvintul s-ar topi pe cerul gurii odată cu clipa împotmolită-n naftalină bucură-te ca la un ultim spectacol al

Visurilor frumoase nu le pot îmbrățișa niciodată sfârșitul de fiecare dată privirea îmi alunecă pe fereastra zidului cu temelia în buza cerului ele se sparg în ciobul uitării iar

Să nu râzi dacă am să-ți spun că am alergat o viață după o felie de fericire vei râde și mai tare la auzul că am găsit-o lumina nopții pregătea sărutul pe umerii-mi goi trebuia să mă

Tu ai rămas acolo unde fluturii au învățat prima oară să zboare printre fraze și rugăciuni incastrate în catapeteasma altarului spre care-mi ridic ochii plânși eul tău e o gară sfâșiată de

zadarnic îmi sap tranșee în suflet octombrie mă va găsi inevitabil îmi va coase ochii cu fire de păianjen ținându-mi sub pleoape prizonieră lacrima octombrie e un tren care șuieră

astăzi întrebările din mine au murit de mult am visat că am 19 ani părul inelat voce tremurandă în imn de iubire nici-un motiv să-ți spun că te iubesc azi pentru noi toamna n-o să vină

Vinerea n-o pot deosebi de ziua de luni și cafeaua de joi bine că s-au inventat literele altfel răsfoiam interminabile calendare. bine că mai există viață altfel n-aș fi putut face