radun gabor

timpul ți-a canalizat valuri pe fața frunții un copil se joacă cu silabe mumificate ce se zbat odată cu ziua în sarcofagul din tine zi după zi devi atletul campionul de grație al

Inaintea ta au fost coapsele smulse din trupul meu apoi privirea lipită în altă privire chemarea venită cu o altă chemare sărut suav întâmpinat cu șoapte rostite-n perna urechii inima

Nu îmi căutați înrădăcinarea pata mea neagră respiră din mila luminii reflectată în oglinda pământului caut cuibul neconcepând vise fără soare inexistent expropriat de toate punctele

derulez în minte cadru după cadru toate iubitele care mi-au sorbit din piept spuma dulce și înțepătoare a șampaniei pe un taler de balanță pun timpul pe celălalt trupul ce se desprinde

Au trebuit să treacă patruzeci și șapte de bătăi ca eu să te pot înțelege nestatornica mea doamnă anotimpurile mi-au implantat în orbita ochilor fiecare răsărit și apus fiecare durere și

cu privirile ațintite pe marginea zilei îmi șterg din suflet amorțeala ai plecat nimic nou sub inima ta doar gustul tăcerilor interioare îmi caut respirația prin umbra trupului în

Cineva nevăzut a lăsat urme de bocanci pe pragul pătratului nostru trezind din hibernare două ghemotoace de viață dintr-o coastă fuior cioplit toarce firele pentru noua cămașă ape dulci

Tatăl meu nu a murit el a adormit în brațele mele într-o cumințenie sfântă simplu fără durere moartea nu a existat a existat doar în mine vidul acela imens ce îmi sfâșia carnea până-n

pășește desculță în mine străbate-mi toți kilometrii de dragoste pripășiți prin cuibul cald al sentimentelor din amfora inimii soarbe-mi mustul sângeriu călcat cu picoarele tale până la

Aștept sub ceasul de la Universitate secundele lui mi se înfig în inimă ca niște săgeți cupidonice mâine soarele răsare la ora șase și șase minute și va apune preț de o viață în rănile ei.

Cine ar fi crezut că voi conduce batalioane de îngeri? că am să plec în cruciade pentru un milion de ani în favoarea iubirii tale, într-o bună zi vom da extemporal, conștienți că viața e

ieri ne ridicam castele de nisip unde ne întemnițam simțămintele azi alergăm rectograd spre diminețile trezite cu trupurile noastre mâine mușcă organic temelia nisipului.

De îmi vei chema pașii, voi face cărări pământului, aducându-ți un strop din lumina ochilor. De îmi vei chema brațele, le voi face aripi, să pot spinteca văzduhul până la

Sunt singurul om care încearcă să te imagineze în lumina ochilor chipul și forma trupului caut fiecare lucru pe care îl întâlnesc în cale și toate au o legătură inexplicabilă cu tine îți

ești cerul meu liniștea câmpului, sărutul apelor, când sunt trecut, tu ești prezent, când sunt pe dinăuntru gol mă patrunzi aproape de natură. când sunt umilit mă condamni concesiv când

Ce îmi lipsește să fiu fericit? Intuiția! mă feresc să întârzii, să trântesc ușa, să fluier, să strig, să trișez, sa fiu dedesubt, să fiu exponentul furiei fără suspiciune și ură, pur si

etanșă e liniștea dintre noi doi nu are nici o fisură nici o frunză nici măcar un zâmbet s-o miște privesc diminețile cum sufletul tău vine spre mine ostil tăcut și indiferent ca o decorație

Privesc din interiorul zidului meu lumea asta flamândă care mușcă atât de repede din viață de parcă n-ar mai fi exista alta ca și cum totul s-ar termina într-o singură rotație pe orbită a

Când buza lutului se va întoarce peste oasele mele înseamnă c-am obosit că sunt mai plin de sensuri și cuvinte cicatrizate în dragostea ta de care nu mă voi lepăda niciodată …

Să te înșel? Alibi am ochii care-mi deschid fiecare dimineață lângă tine, mâinile mele care îți mângâie cu evlavie craterul din inimă, că te apăr mai mult decât pe amărâta mea

Un cuvânt doar un cuvânt ar fi suficient să ne mistuie toate anotimpurile valul mării să-ngenuncheze peștii lângă buza nisipului pescărușii să migreze din cuibul rostuit pe umerii

Singura modalitate de a opri o zi este ca cineva să moară odată cu ea pare simplu dar lucrurile se complică atunci când le privești prin ochiul piramidei liniile palmelor se răsfrâng în numărul

Te iubesc cu fiecare primăvară ce îmi poposește pe umeri strâng în palme micul tău cocoloș de viață ca și cum l-aș inventa într-un cuib rostuit printre șuvițe de păr tapetate cu flori de

Aici e singurul loc unde poți vedea păsările uriașe cu ciocul de fier care vin și pleacă din ceruri trăiesc aici și acest lucru mă preocupă tot timpul criza este tratată superficial țăranii