Așteptând ca rătăcitele tale cuvinte

O zi, din care a rămas o margine, și o despărțire, cu siguranță nu prima. Și nu definitivă, pentru că o speranță, cât o certitudine, rămâne :

„așteptând
rătăcitele tale cuvinte
să mă nască
mâine”

Poemul dă impresia unui amestec de sfârșit și început, care poate deveni de mâine un amestec de început și sfârșit, coagularea părând amânată.
La strofa 2, ultimele două versuri, cu puțină suprimare, ar putea fi

„doar gustul
tăcerilor interioare”

Deosebit de frumos finalul :

„dintr-un pântec cald
de lumină”