radun gabor

De multe ori lucrurile mici par mai frumoase decât cele mari la fel și cuvintele simple se prind ca un scai de grumazul sufletului cred în noaptea în care gândul meu s-a odihnit pentru

o singură dată ne naștem cu viața pe umerii goi în adâncul materiei dorm clipele nenăscute plouă organic peste cochiliile noastre ascund în palma ta cocoloșul meu de ființă unde

sufletul tău nu are o formă întâmplătoare martoră ți-e apa care îl hrănește și îl multiplică trupul are arhitectura unui vas de lut în (in)existența poetului care urlă la o felie de

Nu pot scrie versuri duminica asta chemarea îmi furnică tălpile pline de drumul spre tine simt zborul păsării cu un alt strigăt când sparge lutul iar eu cern țărâna de pe tine printre

Nu știu de ce noi oamenii nu apreciem valorile decât după moarte e ciudat când mă gândesc că nimeni nu s-a mai întors din acea dimensiune nici o entitate o pasăre să ne-aducă-n cioc

Ce trist este orașul când moare o iubire nimicul se instalează prin pupile ca o interfață plină de sensuri neplauzibile sau de cele mai multe ori neînțelese oamenii aleargă în sensul

Când un bărbat iubește o femeie iarba lui crește preț de două inimi atât cât să-și poată ascunde bătăile prin crudul cald al clorofilei nici o talpă n-ar cuteza s-o calce doar

acum după istorie pe stradă fiind mă uit la aproapele care mă calcă pe bombeu cel care mă îmbrâncește peste tot la urcarea în tramvai și metrou și autobuz cel care se bagă în mine, băga-l-aș și

Astăzi am să alerg prin tine, să descopăr kilometrii de dragoste pe care îi vom săpa împreună, te voi sculpta, prin oglinzi, încuiată, într-o ușă de povești, mutându-te din odaie în

toamna asta am să tac- e prima oară când tac toamna sau, mai bine, am să țin respirația acestei lumi până când pașii tăi îmi vor mătura cioburile arămii sparte în suflet, scrutez

După-amiază de duminică fierbinte, șoselele s-au topit devenind impracticabile și lipicioase, nu răzbat până la tine, pașii mei nepuntincioși stau prinși ca într-o capcană în bitumul

Ai pătruns în mine ca într-o biserică, atât de verde și plină de muguri, te scalzi în pântec prin seva amniotică sedimentând întoarcerea fiecărei zvâcniri prin retina ochilor ca un

Cineva mi-a smuls inima din cutia toracică a îmbrăcat-o în frac la gât i-a legat un fluture alb mâine îi va cumpăra pantofi de lac marca Louis Vuitton apoi o va lăsa liberă prin labirintul

M-a sunat mama pe linia albă a telefonului, a vrut să știe cum o mai duc, dacă mai amestec cuvinte pe foițe albe de velină, dacă am cules dulceața amăruie a vișinului din fața casei. O

Câteodată mai cobor în pivniță să găsesc cioburile tinereții ce stau rătăcite printre borcanele cu magiun fierte la ,,Bain Marie’’ de tine mamă îmi spuneai că semăn tot mai mult cu

De câteva zile plouă demențial stropii ei reci mi-au intrat prin ochi formându-mi un ulcer plouros în stomac paradoxal pe strada asta a fericirii apa ajunsese până la etajul cinci la

Ne-am ascuns trupurile cuminți în așternuturi stăteam ca două linguri de argint puse perpendicular într-un sertar. Solitari uitaserăm de mărunțișurile cotidiene de restanțele la

Iz de cetină prin odaia bunicii- înmormântare.

O partidă de pescuit cu fir întins la capătul lui sufletul se zbate agonic în nada acului mulinezi cu disperare lași piedica liberă te forțezi din toate

Te pricepi mai bine la lucruri mărunte decât la definiții interminabile despre dragoste poți spune ,,te iubesc’’ fără să simți nimic ca și cum ai telefona la room service alo aș

Azi nu vom face dragoste avem inimile învelite în foițe de staniol ca doi bulgări mari de ciocolată vom sta liniștiți și vom citi povești despre inimi topite scrise pe rotula

Vine un timp când totul amuțește în jurul tău lăsând să-ți cadă printre degete timpul o comprimare într-un glob de senzații îngrămădite într-un spațiu atât de mic încât simțurile

Ești caldă și plină de muguri din coaste îți cresc ramuri până-n verdele ochilor eu o să-mi fac cuib în tine doar așa voi scăpa de chemările tale…