Duminica asta vine din tine

Pașii sufletești, făcuți înspre cineva drag, trecut peste ultimul hotar, sunt împliniți și în această duminică. Poezia reușește să impresioneze datorită mesajului și prin „bijuteriile” ei : „florile au prins rădăcini în tine”, „lumânările îți topesc ceară / prin iarba cernită”, „simt zborul păsării / cu un alt strigăt”, „pipăi osul acestei duminici” (n-ați pus „oasele” pentru că ați considerat mulțimea duminicilor, în care veniți aici… frumos și adânc… bineînțeles că subliniați târziul și eliberarea din formă a perenității relative…). Dar lipsesc reflexiile, pe lângă accentele firești (și reușite) de patetism și întrebările retorice (bine formulate). Apoi întâlnesc o contradicție : ori îi scrieți (cu siguranță de acasă, pentru că vă „furnică tălpile” în legătură cu drumul pe care încă nu l-ați făcut) ori cerneți țărâna „printre degete”, la locul veșniciei (pentru că acolo sunteți, din moment ce remarcați norii, crucea, iarba). Iar unele descrieri sunt nefirești : „ochii ascuțiți ai vremii” (unde „ascuțiți” este un corp străin ; eu aș fi pus „de ce / norii sunt negri / și crucea-ți obosită / în privirea indiferentă a vremii ?”), „golite de drum până la tine” (firesc ar fi „pline de drumul spre tine”, justificându-se furnicăturile), „țărâna din tine” (natural este „țărâna de peste tine), „degete ude” (ude de ce ? de rouă ? că de ploaie nu poate fi vorba, pentru că norii sunt albi…), „tine” apare de două ori în fraza finală, iar la întrebări nu puneți semnul întrebării.
Numai bine, din partea mea !

Multumesc de trecere si de comentariul foarte laborios cladit pe textul meu.
Am exlus acele definitii nefiresti din contextul poemului, si, am adus modificarile precizate de dvs. Din obisnuinta, nu modific texte deja postate,dar, observatiile aduse de dvs. m-au convins, fapt pt. care va multumesc..

cu prietenie,
Radun