Poezie
linia albă
1 min lectură·
Mediu
M-a sunat mama
pe linia albă a telefonului,
a vrut să știe cum o mai duc,
dacă mai amestec cuvinte
pe foițe albe de velină,
dacă am cules
dulceața amăruie
a vișinului din fața casei.
O cert
pentru că inima ei
a plecat în vacanță,
incognito,
fară bagaje de mână,
îmbrăcată sumar;
doar cu un cearșaf alb de mătase
și mica icoană
care stătea agățată pe peretele
de la soare răsare.
Îmi vorbești
despre bunica,
că și-a găsit jumătatea
pierdută undeva prin munții Urali,
pe un drum cu pietre.
Mama crede
că pietrele acelea multe și colțuroase
ar fi lacrimile lui.
Am întrebat-o
dacă știe ceva despre tata,
dar o tăcere s-a făcut auzită
de parcă cineva tăiase
intenționat firul telefonului.
Am înteles
probabil
biletul lui de călătorie
a avut alt itinerar,
cine știe,
cu timpul
focul purifică.
…Și totuși, eu
vă duc lipsa…
044496
0
Cu prietenie,
Laur