radun gabor

Singurătatea te transformă într-un Cristofor Columb navigând spre continentul propriei inimi. Câte catarge nu-ți cresc în sânge, când de lume te leagă numai mările?. Pe fiecare clipă

Astăzi nu mă calcă nimeni cu mașina, mă urc în autobuz țin banii relaxat în buzunar, sunt flexibil și transparent ca un clopot turtit de meduză aruncat într-un ocean de cerneală. Pe

Lansez săgeți pe sfoara hiperbolei înnodată la capetele celor două inimi ochiul din suflet țintește mărul ce-ți stă așezat pe pletele ninse nici o săgeată nu ți-a străpuns rotundul bătrâna

Nu-mi trezi iarba respirația ei nu m-a învelit încă ai s-adormi în verde și tu verde peste verde contopindu-mi crudul trupului.

Am călcat pe urma pașilor tăi până când ți-am devenit umbră.

Din oasele trupului ridic un pod suspendat pe inimi-pilon pulsurile lor dinamice vor pompa prin vene apa vie potolind astfel setea nebună dintre trupuri.

În spate port o carapace care-o târăsc cu trupul prin colții nemiloși ai anotimpurilor numai o singură dată în viață soarele îmi va surâde în cavitatea toracică atunci mă întorc cu fața spre

Când iubesc cerul este un mic copil față de imensitatea din inima mea. Odată l-am închis într-una din camerele ei, tu deveniseși albastră, atât de albastră și umedă, ca și când buzele

Căzut în nada cerului albastru legat în lanțuri de buza pământului stă trupul meu sclav vieții doar gândul insidios plănuie o evadare jupuind pielea trupului cu unghiile ascuțite și lungi până

Am să-mi părăsesc trupul pentru un timp nu pot preciza cu exactitate ziua întoarcerii mele poate fi o zi o lună poate fi o viață sau chiar două oricum acest lucru este irelevant mă voi

Tu și eu pe un țărm contemplam imensitatea mării ca doi stăpâni ai lumii ridicam un castel de nisip unde trupurile noastre să-și ascundă oasele îndrăgostite de privirile iscoditoare ale

Mi-am strâns brațele în jurul pieptului ca și cum aș fi îmbrățișat trupul cald al unei iubite degetele lungi ca niște tentacule mi se încolăcesc în jurul sternului palpând un răspuns

De astăzi m-am decis nu voi mai scrie stihuri vorbesc la modul cel mai serios am să le bag pe toate într-un sac și-am să le vând în piața Matache sau mai bine la colțul Presei

Într-un cuptor de lut mama îmi cocea dorințele în linistea lui tata din pielea palmei bătătorite făcea pingele unor pantofi nepurtați ochii mei pe atunci muguri ne-nțelegând

O za din lanțul ancorei mele s-a rupt rugina ascunsă în cuarțul clepsidrei i-a corodat fibra până la măduvă ca două suflete rătăcite alergăm frenetic spre niciunde aidoma unei păsări cu aripa

Femeia mătură curtea femeia dă cu aspiratorul femeia face dragoste femeia repară acoperișul femeia face copii femeia vopsește gardul femeia vine de la munca câmpului femeia calcă femeia

Sărută-mi inima hibernată-n scorbura pieptului gura ta flămândă o va dezmorții ineluctabil vom valsa pasional duetul iubirii prin imensitatea culorilor până la epuizare.

De 30 de primăveri același stilist te tunde în stil clasic sau styling hair când își termina capodopera tu erai atât de cochetă atât de răsfățată și jucăușă te priveai în lumina

Când plâng icoanele e semn că pământul cere cuiva argila dată cu împrumut pe crucifix lumânarea sfârâie lacrima pleoapei până în fibra lemnului vidul clepsidrei o stinge ireversibil în

Închis în emisferele unei lumi diametral opuse cu palmele-mi mătur jumătățile lacrimilor într-o fantă rotundă făcută-n buza pământului le-amestec cu lutul chipului meu am rupt un petic

Spăl tălpile cu apa rămasă de pe buzele norilor desculț pe arcul curcubeului pășesc până la celălalt capăt m-agăț de culori să-mi stăpânesc echilibrul ca un portret privit prin ochii

Îmi ucid ziua până la venirea nopții așteptând lumina rămasă neucisă de tine pentru a o sacrifica amândoi cu o dragoste răzbunătoare.

Orbul lustruiește bastonul cu ceară la fiecare început de duminică își șterge tacticos smoala din cioburile ochelarilor hrănește câinele de companie și-apoi se pierde prin aleile tăcute ale

Prin golul concavului albastru picuri de ploaie-mi spală lentilele gelatinoase în spate tainic ascuns un insectar cu amintiri străpunsă de vârful acului ruginit o aripă se zbate agonic visând