Negru Vladimir

glorie dar nu în lupta cu mine însumi întelepciune dar numai pentru mine iubire stranie vorbă

văd mii de japonezi cu săbii tocite cosind iarba sub un înger cu aripile furate de o larvă neînflorită atenție la aripi samurai de iarbă

e o femeie cochetă cu ochi de țigancă parcă pictați pe un apus de tango nu am văzut-o niciodată râzând probabil ca își ascunde dinții prea albi, de lapte celest îndărătul umerilor de efemeridă mâna

mai întâi ca in orice poveste a fost cerul cu toti acei meteoriți desfrânâdu-se în haremul stelelor curve ale spațiului rece infinit si categorial apoi au venit pe furiș niste scârbe de gânduri care

Se apropie noaptea marelui dispreț tânără femeie mult-dorită poartă deschisă iarăși pașilor tăcuți asezati în cercul clipelor boite cu un ascuns rosu ca miezul de patimă al unui tango Ma duci în

Cad iarasi crengi inflorite de cer ca niste fluturi in tainic sirtaki zeule cu gene triste cu darul pruncului peste aripi purtat iti spun cu urechea lipita de miezul pamantului toti cerbii si-au

Nici nu mi-am numărat încă degetele rupte din întregul îmbrătisării că mi s-a făcut dor

Sunt lutierul unei viori cu strune niciodată atinse cântecul ei de dor jelit întotdeauna ascuns în cuibarul palmelor albe ca lacrima de măiastră îmi e singur auz al timpului răsucit ca o cobră cu

în cădere cu aripile strânse la piept îngerul-cocor invocă timpul la răspântia fulgerelor cu picioare de apă

mă rostogolesc ca un linx peste nările tale de femeie rănita la șold și-am despuiat ochii vânzători de trupuri din prima clipă în care ne-am locuit spațiul vital cu săbii în loc de

ți-am atins buzele de catran cu un ban am scris un text micuț slăbuț pe ursul tău de pluș o să stau ca țăranu\' să-mi vină cantaru\' să-mi măsoare hamu\' destrămat spre soare ca un ghem

trecea aseară prin mine un gând ca printr-o haltă părăsită in imagini cu o lună falsă desenată invers pe bordul unei mașini furate cum oare ne vom afla despărțirea fără să fi avut o

mi s-a descheiat un nasture la prohab negru artefact gânditor obscur împins de credința în geniul creator al zeului ce nu stie carte o fată cu picioarele uneori deschise ca o scoică fără perle un

mă lupt în fiecare zi pentru fantasma mea o revendic la masa geloșilor zei ai minții prin urechi o trec clipă sânge de mașteră nu mai am nevoie de cuvinte să mă neg știu că vom lăsa tot dorul

Alerg peste cioburile lăsate în urmă de un fulger orb în zbor curbat printre intrebări prea devreme ivite Te-ai rătăcit în albia ființei mele copilă fără soartă Fluier de cântat dor te redau

Ca un copil de măr rotit e trupul tău azvârlit în timp de clopot strigat muezinului cu gene false Părăsit de viață doinesc dorul ce-mi crește în gură ca mormântul Mă invârt în cerc ca un