nastia muresan

ploua, dar ploua frumos, pana sa vina taxiul n-am deschis umbrela, o ploaie cu stropi sfiosi.. soferul ne-a aratat pe unde putem intra la Casa Eliad. Doua usi cu lacate mari, un ditamai cainele

întrebare zice copilul meu care are sentimentul că trăiește pe muchie de cuțit aveți idee ce lume ne lăsați tot amestecând binele și răul albul și negrul rezultă o mare mizerie, mamă. ÞIE

unde ți-e trupul unde ți-e lutul femeie mărul ochilor mei amfora palmelor mele vino cu vinul la masă e timp de-nserare în rai și strigă-mi pe nume tristețea să vină s-adoarmă în casă.

privită la microscop această întâmplare n-ai fi crezut, ia aspectul unei arteziene împroșcând roșu irevocabil cerul n-am să mai pot privi niciodată în sus dar altfel ce mai faci,

m-aș preface că mai am întrebări când de fapt aceasta e ziua în care tu nu mai ai nici o vină puține cuvinte mai trec între noi ...niște amintiri cu cireșe si porumbei doar așa, să nu te

rămâi peste zi descântecul meu legănat ca un coș de merinde în brațe să taci la masa mea rămâi să dormi pe perna mea și toate cuminte la locul lor odihnind tu știi să pleci despicând iute

azi cineva își întinde mâna de sus și mă spală pe ochi eu arcuiesc din ape-n lumină și trec de pe o creangă pe alta înțelegând dintr-o dată toate cântările din mari depărtări auzind cum se

într-una din viețile mele anterioare distilam otrăvuri de castel am aflat pășeam dintr-o umbră în alta ferindu-mă de lilieci tot pe atunci poate cu un secol mai târziu tu erai un frumos trubadur

fără surprize în episodul de azi dramele nu se mai poartă, citește și tu mai atent prin reviste, princess, sunt acolo niște rețete de fericire în 10 pași capul sus nu te mai lăsa tentată de vreo

ce frumoasă eram diminețile odaie în care năvălesc zorile ungherele toate luminând ridicam zarea pe buze semănând culori fericite printre ploi îmi străluceau umerii prin cuvintele tale

mai tin culorile sub pleoape o secunda doua sa-mi ramana ceva , sa nu incep fara memorie ziua alba.venise fara sa mi se arate intr-un fel doar intrase in mine in timpul noptii schimbandu-mi gustul

cu gătul uscat și ochii măriți cuvintele mele trag să moară stau la căpătâiul lor le privesc cum se sting au rămas aproape fără trup fără carne pe oasele lor c-ar fi bolnave mă gândeam dar

pe urmele tale s-a-ntors să-mi smulgă singurul veșmânt de pe margini o ultimă grosolănie inaintea plecării lovindu-mi sufletul contaminat cu toate bolile ei și trupul meu crispat de

adorm langa tine cu nasul in perna si bratul trecut peste pieptul tau niste ziare imprastiate peste tot in pat in timp ce tu citesti ceva, ceva de neinteles pentru mine. esti acolo cand ma

DAR!!...n-as fi plecat, zise fara sa intru pe la tine... asezandu-se ca o vedeta picior peste picior sa-ti intru pana in oase, zambi subtire pana in sange, pana la radacini sa-ti

am suit și-am căzut două păsări de lut. într-un zbor rătăciți am căzut și-am rămas răstigniți pe un cer dedesubt.

parca as bifa pagini dintr-un timp foileton care fosneste putin si trece. o culoare, o stare pentru fiecare zi....luni, ziua care sclipeste galben, cu un entuziasm naiv...vineri e ziua cu cercuri

frate, îndură-te de mine și de suferința mea și-aruncă-mi un cuvânt care să mă lecuiască. fie-ți milă de neputința mea și dă-mi cuvântul care să mă hrănescă în pustia zi.

de veghe lângă aripa mea neostenit oglinda-mi măsoară pasul când uitând de cumințenia mea cea de toate zilele mă înfior și-mi ridic privirea apele ei se tulbură de teama micii

mereu ai o tacere la tine, undeva. tacerile tale un fel de urma pe care sa alunec , coridoare inguste fara lumini peste care ma clatin. pygmalion impatimit al tacerii.... daltuita migalos, tacerea

frigul de ieri...de-afara, din casa... sub patura groasa, in trening si cu sosete in picioare, m-am facut ghem asteptand sa se linisteasca tremurul din mine... ...asa ca pe-nserat te-am

porniserăm febril cândva să șlefuim geometrii blue rotindu-le-n palme până la sferă tu mă-nvățaseși să-ngân un alfabet ciudat alunecând sub alchimii subtile iar eu mă coloram