nastia muresan

dorina, sunt si eu (ca si tine, din cate vad pe pagina ta) destul de zgarcita cu cuvintele. poate dintr-un sentiment indreptatit de adoratie fata de ele.
da, cred ca, la un moment dat, voi mai taia cate ceva, ca sa ramana doar ce trebuie...:)
iti multumesc.

va multumesc, Nicoale Diaconescu. da, e o credinta. a inceput sa fie.

Va multumesc pentru citirea atenta.Nu povestea in sine, in primul rand.
E mai mult despre credinta ca, uneori, povestea de acasa poate ajuta acolo unde nimic nu mai este de ajutor.

Un poem curat, cuvintele isi implinesc firesc functia si se articuleaza usor, ca-ntr-un organism tinar si sanatos.
Cred ca nimic nu incarca nejustificat acest poem (decit, poate, "ultima dorinta", ultima strofa ar putea fi asa cum a scris-o Dorin Cozan), e o constructie supla si 'precisa', in acelasi timp. Un poem bun!

Ma bucur pentru acest debut si pentru aceasta carte. Inspiratie si succes mai departe Domnului Corneliu Traian Atanasiu!

Doamna Anni,


Ma bucur pentru aceasta lansare si urez succes viselor dumneavoastra...in lume.
Gandurile mele bune.

Carmen,

Iarta-ma, n-am sa vin la inmormantarea ta. Nu stiu..oare ti-ai fi dorit sa fiu acolo..? La telefon nu mi-ai spus.
Nu inteleg moartea, Carmen. Cand li se intampla strainilor, pot s-o accept, cu groaza si strangere de inima. Dar tot n-o inteleg.
Cand se intampla foarte aproape de noi, ramanem insemnati....a trecut moartea pe aici si noi nu mai suntem la fel.
Stiu, pana ieri erai vie si azi nu mai esti si ai vrea sa facem diferenta, precisa cum te stiu.
N-ar fi imposibil, ma urc in microbuz si ajung maine la pranz. Dar n-as fi eu, acolo, linga sicriul tau si n-ai fi tu papusa aceea rece si nemiscata, mult mai slaba decit te stiam...in ultimele poze facute la coafor pe care mi le-ai trimis erai piele si os si m-am speriat putin, dar, se vede ca nu destul, daca am tacut.

erai altfel in seara cand ne-am intalnit pe trotuarul de "la drept",te asteptam si ma temeam ca din taxi va cobori o scorpie de femeie..te certai si te "bateai" cu multa lume pe site, fara sa urasti pe cineva dar de dragul luptei.
ma temeam ca am sa incremenesc de frica ta si n-am sa fiu in stare sa scot un cuvant.
Ai coborat si nu te vedeam bine din cauza ghiveciului cu flori, imens, pe care-l duceai in brate...era atat de greu cand l-am luat din mainile tale...apoi te-am vazut si am spus in gand cea mai sincera multumire adresata lui Dumnezeu....erai un copil.

Aveti dreptate, intr-un fel. Am nevoie de amintirile intregi, de tot continutul lor...Irina intr-un loc anume, intr-um moment anume, Irina printre oameni. Da, amintirile mele cu Irina se pot confunda, de la un punct incolo sau pina la un punct, cu o relatare despre locurile unde am fost impreuna, despre oamenii pe care i-am intilnit.

Va multumesc, D-le Iliescu, pentru semn.

Nu chiar si, sigur, nu intotdeauna curajoasa.
Uneori, a scrie despre Irina sau despre timpul cu Irina, e curaj, alteori o capitulare in fata evidentei.
Iti multumesc, Ottilia, ca ai trecut si pentru semn.

probabil esti inca inauntrul acestei poezii, te vei extrage mai incolo si atunci vei putea privi din afara inchisoarea aceasta.
ce era \'obligatoriu\' de facut , ai facut...am simtit sechestrarea si incremenirea.
pe alocuri parca se rupe puntea la mijlocul frazei.
dupa \'daca ar iesi flori din perete\'(care e o imagine proaspata,pregnanta si foarte sugestiva, in opinia mea)...asteptam parca altceva decit o completare inscrisa in logica faptelor, poate ceva mai de pe alta lume.
stiu, vei hotari mai tirziu...ce ramine definitv...

dar nu-i \'unknown theory\'...?

scriam in acelasi timp, iti multumesc pentru sinceritate, ai un fel luminos in care apari... si spui...

Va multumesc pentru trecerea si cuvintele dvs, Anni-Lorei Mainka si Ottila Ardeleanu.
Daca o \'vedeti\' pe Irina in ce scriu...inseamna ca am dreptate sa cred ca Irina este. Este cu mine.

Ma emotioneaza prezenta dvs. aici, am indoieli in legatura cu tot ce incerc sa fac acum, recuperarile sint imposibile, e prea tirziu pentru orice si, totusi...
Am nevoie, totusi, de aceasta intoarcere in timpul in care Irina era.


Va multumesc.

Ioana,

ma bucur pentru debutul tau si te felicit pentru aceasta aparitie!
au fost, sunt...zile in care caut pagina ta. stiu ca aici gasesc poezie.
nedezmintita poezie.

cu drag

Doamna Nache Mamier Angela,

va multumesc. Daca e cum spuneti, ca Irina respira in aceste rinduri, atunci ea va multumeste ca ati venit aproape si o intelegeti.

Anca,

e atit de neasteptat tot ce-mi spui. Iti multumesc pentru caldura, empatie si emotie.

Anni,

Va multumesc. Sincer, nu aveam si (inca) nu am destula incredere in efortul meu de a-mi tempera si disciplina propria memorie, cu puseele ei dureroase...ca un membru recent amputat care isi cauta, prin spasme, capatul care-i lipseste.
Mi se pare ca pierd de fiecare data ceva substantial din succesiunea de flash-uri si asta ma impinge spre taceri, deceptionata de mine insami.
dar am, cu toate acestea, nevoie sa pun in cuvinte si sa pastrez cu ajutorul lor macar ceva din limina Irinei.

Aurel Sibiceanu, Anni,


Cartea Irinei e un gest aproape disperat al memoriei mele, in incercarea mea de a recupera ceva din ceea ce, in mod real, am pierdut definitv.
Irina nu mai este si sint ingrozita ca as putea pierde amintirile cu ea.
De aceea imi povestesc si re-povestesc...

va multumesc

un poem remarcabil.
corina has style:)
daca e sa spun mai mult, atunci as zice ca: m-a pus pe ginduri, m-a emotionat si
mi-a provocat admiratie pentru stiinta de a exprima, concentrat si intr-un dozaj perfect, nimic-in-plus-nimic-in-minus, un fragment de stare continind de toate.
da, poemul tau e remarcabil! cite poezele a trebuit sa citesc pina sa dau de tine si de el!:)

Marta, te regasesc cu bucurie.
am citit, mi-a placut, simt ca ai lasat in spate ceva, poate o ipostaza...
te-ai recompus intr-un fel surprinzator.
e perceptia mea.