Cartea Irinei-7

Privesc zarzărul înflorit din spatele pavilionului nostru. Mi-e dor să miros flori....acestea n-au miros. O chinezoaică în pijamale, pălărie și papuci de odaie din catifea roz a trecut pe lîngă noi gesticulând, vorbind de una singură, oprindu-se în loc, apoi luând-o înapoi...suntem lângă psihiatrie, o clădire cu un singur etaj, pe malul lacului. -Undeva, în spatele parcului, există cireșul perfect, zice Irina. Plin de flori, flori mari, alb-roz, frunză lângă frunză, o coroană imensă. Ne-am făcut poze cu cireșul perfect, l-am luat in brațe, m-am lipit de el. L-am mirosit și l-am pipăit. Era din plastic. Îți vine să crezi ce-s în stare chinezii ăștia? Te duc să-l vezi. În spatele parcului jumătate din munte a dispărut, am numărat 12 buldozere si excavatoare, chinezi în salopete galbene mișunau printre grămezile de pietroaie uriașe căzute la poala jumătății de munte rămas în picioare. Nici urmă din cireșul perfect. Nu trecuse o săptămână de când Irina îl luase în brațe…și acum sălcii tinere, gata înverzite, sunt plantate lănga peretele vertical și fețuit ca o oglindă al muntelui mâncat pe jumătate. A nins peste noapte la înălțime, dimineață lăptoasă și rece, în depărtare abia zăresc crestele înzăpezite. O chinezoaică de la 8 a zis \'sunny day today\' și aproape că o cred, o fi știind ea ceva. A sosit rezultatul la ultimul MRI, de vineri. Nu e cel pe care-l așteptam. Nu știu cum să opresc disperarea să ajungă la Irina. De ce n-am învățat, de ce nu știu cum s-o apăr. O țin în brațe și ea plânge în hohote, Matias e speriat și se cațără pe noi, începe să țipe. Vreau să coboare liniște din cer peste noi. Doamne, ne vezi? Încep să vorbesc, o mângâi pe Irina și vorbesc…Irinel, încercăm altceva, plecăm de aici undeva în Europa, mergem în Turcia, la Anadolu, le scriu astăzi, îl sunăm pe Juan și-i spunem, nu renunțăm, noi suntem fete curajoase și facem tot ce trebuie, nu mai plângem, de ce să pierdem timp, hai să vedem …am citit despre o fată din România, aproape fără speranță, a mers acolo și acum e bine, e bine, înțelegi..? Ințelegi, Irinel? Scriu la clinica din Turcia, vine lângă mine și mă ia în brațe, își pune capul pe umărul meu…mai avem o speranță, nu e totul pierdut, Irina nu mai plânge. Așteptăm să vină dr. Li, azi nu vine. Poate mâine. Au adormit, Irina s-a încolăcit în jurul lui Matias, o placentă invizibilă i-a adunat încă o dată și îi ține la un loc. Chinezoaica de la 8 a avut dreptate, a ieșit soarele.