Poezie
iubire copper tabac
1 min lectură·
Mediu
într-una din viețile mele anterioare
distilam otrăvuri de castel am aflat
pășeam dintr-o umbră în alta ferindu-mă de lilieci
tot pe atunci poate cu un secol mai târziu
tu erai un frumos trubadur prin paraguay-undeva
femei exotice mureau chircit
înainte să-ți afle numele de botez
prin ce truc anume nu știu aveai aceeași privire atunci
mai aproape de vremurile noastre într-o zi
ție îți străluceau ochii într-un bazar oarecare
mie mi-a fost cel mai greu
parcă mă născusem aiurea prea devreme
puțin înainte de primul cuvânt și înainte
să se desfacă lumina
astfel am pierdut din vedere atunci
că vis-a vis se vindea ieftin primăvara
se buluceau toți cei care uită mai ușor
sau că într-un spațiu recent abandonat
octombrie se stingea lăsând un bilețel
mie îmi dispăruseră toți vecinii
cred că de pe umerii lor o singurătate la scară cosmică
trecuse în mine
de nici nu mai știam pe unde am rătăcit pozele
nu erau măsluite onorată instanță
eu am avut părinți
dar mi-a fost fatal să aflu că tu nu recunoști
cuvântul apoi
pentru că spui tu înainte de el ar fi trebuit
să existe ceva.
053.273
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- nastia muresan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 188
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
nastia muresan. “iubire copper tabac.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nastia-muresan/poezie/117079/iubire-copper-tabacComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
iti multumesc, mae, si eu te citesc cu uimiri si emotii. adevarat ca in ultimele randuri...
0
continuare: adevarat ca in ultimele randuri se concentrase mesajul. scuze pentru finalul abrupt de mai sus, a fost o greseala din \'taste\' si din neatentie.
0
BR
Distincție acordată
Ești hotărâtă să fii cea care spune eu, indiferent de genealogie. Si este vorba de transformările tale firești, de echilibrele tale, cu cât mai precare, cu atât mai prețioase. Dacă indestructibilul mai poate fi distrus, ireparabilul reparat și irevocabilul – revocat.
Iată, ca mai există cineva cu ochii copper tabac care imparte versurilor responsabilități prea mari, își permite să rupă sensurile cu mână sigură, să mai amintească câte ceva din farmecul unei iubiri sau din deșănțatarea urâtului existențial, distilând la otrăvuri subțiri.
Poate că îmi pare că e un firesc prea căutat și că mă deranjează toată schelăraia asta care pregateste finalul. Dar orice demonstrație în fața instanței trebuie sa uzeze de orice artificiu și asta dă omogenitate.
Remarc ultima strofă și mai cred că fară cele două versuri dintre a doua strofă și a treia discursul nu ar fi făcut implozie.

vorbind despre echilibrele \"cu cat mai precare, cu atat mai pretioase\"...m-ai incurajat. cat despre \"schelaraie\"...ei, da, si eu am fost surprinsa de cat de mult am vorbit in apararea mea.iti multumesc, inca o data, ca te-ai oprit sa ma citesti si ca te-ai gandit sa ma incurajezi.
0

te citesc.