Jurnal
zile
lyrica
2 min lectură·
Mediu
I. întinsă pe spate, mâinile sub cap.
pândesc mișcarea luminii prin draperia galbenă, subțire
când ghicesc înșiruirea umbrelor pe pereți surâd
prin geamul întredeschis vântul bate ușor.
II. umblu prin casă cu pași bine măsurați
pe formele din parchet. dormitor - dormitor – baie.
ajung la scară și nu știu de ce, dar fac o piruetă.
fusta se umflă. îmi închipui cum a acoperit în rotirea ei dârele de lumină care curgeau printre stâlpii de balustradă.
III. biblioteca. cărțile mele stau rânduite, cuminți, le privesc mult timp, le descânt. le privesc cu drag. îmi apropii degetele de una, aproape o ating, mă depărtez. surâd. mă întorc brusc și apuc o alta, o trag dintr-o mișcare. din locul ei o pată de întuneric îmi mușcă mâna.
IV. calculatorul. îl pornesc. deschid messengerul. îl închid.
verific:
- blog 1. - Alma a primit în dar un monitor aproape nou, a rupt toate legăturile virtuale, s-a reapucat de dans, e într-o pauză de trăit cu adevărat.
- blog 2. – Eugenia și-a ascuns lacrimile în ceașca de cafea imaginându-și poeme vesele. nu a mai scris de un an.
- blog 3. – Li a restricționat accesul, îmi cere să mă identific.
- Blog 4. – Dan e în război cu normalitatea și limitele. vrea să renunțe treptat la internet.
- blog 5. – Florin a învățat cântece noi la chitară, thai-chi și tango, lucrează la volumul de poezii și la lucrarea de doctorat.
- blog 6. – Mihai șterge orice modalitate de contact.
opresc calculatorul. în timp ce aștept să se stingă, urmăresc cum ecranul se întunecă treptat. un ghem de lumină strălucește brusc.
și pac! întuneric.
VI. mă întorc în camera mea (urc în fugă scara, mă împiedic de o treaptă, mă redresez) alerg la masă, iau telefonul, meniu, lista de contacte, apăs săgeată, apăs săgeată, repede, până la final. îl arunc.
întinsă pe spate, mâinile sub cap.
simțurile se adună. le pândesc. devin mai suple, mai inteligente, mai rele. se oțelesc, se concentrează, se unesc. Explodează.
așa se nasc puii de întuneric. surâd. îi bănuiesc moi și calzi.
îi bănuiesc flămânzi.
085.220
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marta Cremeny
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 350
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Marta Cremeny. “zile.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marta-cremeny/jurnal/13938785/zileComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
mi-au placut descrierile de miscari si poze. este un text nepretentios, deci simplu. sper sa mai scrii asa, sau sa continui.
0
Marta, te regasesc cu bucurie.
am citit, mi-a placut, simt ca ai lasat in spate ceva, poate o ipostaza...
te-ai recompus intr-un fel surprinzator.
e perceptia mea.
am citit, mi-a placut, simt ca ai lasat in spate ceva, poate o ipostaza...
te-ai recompus intr-un fel surprinzator.
e perceptia mea.
0
joc de lumini, umbre și penumbre aici... de la jocul luminii prin \"draperia galbenă\", la mușcătura petei de întuneric și, în fine, la micuții \"pui de întuneric\". Și aici între lumină și întuneric - mersul prin cameră, parchetul, biblioteca, calculatorul, scările și... renunțarea la orice contact, comunicare. Contemplarea puilor de întuneric e mai firească, mai dorită. Ca o singurătate moale, caldă :)
numai bine,
alex
numai bine,
alex
0
ecaterina, și eu spun că este un text simplu. despre continuare, nu știu ce să zic. vedem. îți mulțumesc.
nastia, mă bucur foarte mult pentru ce ai spus/scris. și mai ales pentru că ai revenit și mi-ai iertat dispariția. cred că ai dreptate.
alex, așa este. ți-am remarcat și din alte comentarii empatia. mulțumesc.
nastia, mă bucur foarte mult pentru ce ai spus/scris. și mai ales pentru că ai revenit și mi-ai iertat dispariția. cred că ai dreptate.
alex, așa este. ți-am remarcat și din alte comentarii empatia. mulțumesc.
0
proporționat. Valoare? Da, poate modul de prezentare. Poetic? Nu se dorește. Da, e bun fără a se dori.
LIM.
LIM.
0
Liviu, nu știu ce să spun legat de proporționalitate. Îți mulțumesc însă pentru prezență.
0
final optimist
o fila masurata de viata - de viata de acum care se scurge prin plastic spre fiecare din noi
mi-am cumparat stilou dar ma doare mina cind scriu
mai incerc totusi sa ma intorc mai mult decit doar cu spatele
mi-a placut cautarea.....poate ptr ca e un fix in substanta mea
o fila masurata de viata - de viata de acum care se scurge prin plastic spre fiecare din noi
mi-am cumparat stilou dar ma doare mina cind scriu
mai incerc totusi sa ma intorc mai mult decit doar cu spatele
mi-a placut cautarea.....poate ptr ca e un fix in substanta mea
0
cam așa, Anni...file măsurate. cât despre căutări, numai de bine. mulțumesc pentru părere.
0
