Poezie
îmi pierd mințile
2 min lectură·
Mediu
acolo, pe stânci, cu degetele mai înghețate decât piatra
și ochii pierduți prin cele mai apropiate case
cu oameni întinși pe retină, un pat cu arcuri verzi
încearcă să facă lucruri, lucruri despre care întrebi
cu jumătate de glas. a trecut noaptea? abia acum
dar noaptea care va veni nu va mai trece așa de repede
dacă în loc de mâini așezate pe abdomen vei avea
apă. sau un fel de ceartă între corpuri și forfota lor
va face să nu mai fii împăcată cu subtilitățile celorlalte
percepții pe care le vezi la mine și nu sunt, privește
culorile pierdute ale obrajilor noștri și oboseala
despre care spui că e doar un dialog mineral sinistru
simte spărturile emotive ce vin să astupe cu nisip
cu o vinovăție pe care n-o detectez, orice spațiu rămas
apoi ne putem bate joc din indiscreție de ce suntem fiecare
la o oră anumită a zilei, de ce simțim și nu comunicăm
în nepăsarea aceasta care se transformă în plajă
și tu iei pietre în mâini și arunci în mine, am sânge
pe frunte și nu te oprești, de ce te-ai opri când nu
mai știm niciun mod de a simți că nu doare, niciun
motiv plauzibil să spunem povești despre orice limită
care trebuie călcată în picioare când nu se așteaptă celălalt
doar așa violența compătimirilor se lovește de scoici
suntem pierduți, fie că-ți spun sau nu lucruri despre
blândețea ce nu ne-a dus nicăieri sau despre răul
firesc, o țesătură de copilării ținute sub fașa pielii
ar trebui să ne volatilizăm brusc atunci când nu vedem
cum se evaporă apa din noi, cum soarele ocupă mai
mult spațiu în oase, un vânt calm ne dă ochii la o parte
și liniștea se îndură să așeze grăsime peste faleză
îmi mai poți spune că mă iubești, ar fi ca și când ai
face din acest cuvânt imposibil o scamatorie ce mai
lungește servitutea corpurilor. acolo, pe stânci, putem
să ne depărtam mai repede, noaptea nu va mai fi la fel.
045719
0
Mi-a placut exoresia: grăsime peste faleză