ultima ora de desen din clasa a XII-a, profesorul...un omulet pe care il ignoram deliberat, din cauza unor stridente...ne-a propus o compozitie libera, un fel de..faceti ce vreti, as vrea sa vad de
aseara, un telefon de la ruthie, la o ora la care deja inchisesem televizorul...
destul ca in casa sa navaleasca zarva de asta-vara, din serile cu vin rosu (ea), inghetata (eu), muzica si risete...
..figureaza si ea intr-un nomenclator cuprinzator, intre femeia care-ti bantuie tacerile
si altele.pe principiul ca abnegatia se rasplateste cumva, nu e chiar la coada listei.
dintre toate ea
e greu sa raman in urma ta in locul
in care fusesesi, fusesem....si ai plecat.
cu tine, spatiile - oricare- se-mblanzesc
si ma lasa sa incap si eu, sa le deslusesc
linistea incet,
crizele de panica nu ma mai speriau asa rau , cauze cunoscute, remediul la indemana, iti controlezi respiratia, o gura buna (si amara) de clorocalcin cu o cana de apa...ceva obisnuit, intr-o jumatate
în palma ta deschisă
aflu cuvântul rotund
leac al acestei zile.
din ochiul tău mă prinde
cuvântul lumină
izgonindu-mă din limpezimi
înspre apele tale
mai sus de sprâncene
cuvântul sămânță
cuvinte cetate și rug
cuvinte aripă, punte și zid
cuvântul care hrănește
cuvinte ochi, arpegii, altar.
cuvântul minciună, risipă și hău.
cuvântul care ucide,
te iubesc într-un fel mai cuminte acum
dacă ai asculta din liniște ai putea să auzi
cum domol șlefuiesc la coloane
într-o caverna magica
locul de unde cerul incepe sa creasca.
te
la o vreme ca intr-o intoarcere
mi-am adunat genunchii la gura
si-asa am ramas
cu un copil pietrificat povara in brate.
tresar mai rar acum
si mai rar imi amintesc
păienjenită în vasta secundă rotitoare
nu mai sunt vie printre cei vii.
in sufletul meu copilul planetei trege să moară
pe când ceilalți il improașcă cu zâmbete
și cuvinte nebotezate.
astăzi
zidita într-un cenușiu anotimp
nu-mi amintesc ce spuneam
ieri
în toiul unei ciudate fericiri.
...pe-atunci cotropita de blânda iubire
ca o odaie în care au năvălit zorile.
(un soare stoic
din vechea recuzita
se-aprinde pe același decor
câțiva preciși figuranți pășesc
din colt în colț apoi ies oblic din cadru)
in rest
fiecare tristețe stăpână
pe ungherul
mâine
intoarce-mă cu fața albă spre tine
și aprinde-mi una câte una
luminile
vezi cum
nici o memorie nu s-a iscat
să mă poticnesc
nu am voie decât pe silabe
să spun câte
am ales o geometrie perfecta de dragul tău
să-mi pulseze geamăn
în ultima emoție
generoasă în dimineți
îmi grațiez popoarele nebune
și-mi ivesc înăuntru degete oarbe
să te caute
mă iveam într-o vreme
în niște primăveri clandestine
curgând leneș
până sub tălpile tale
fără să-ți rămân în vreun semn
îți sclipeam aprig uneori
in scurte
cum
dintr-o dată
apele mele s-au liniștit
lucind în șesuri largi.
sub arsele păduri
cum îmi roiesc muguri cuminți
într-o tăcere dinainte de toate
și blând îmi adorm hoardele
e alb
și veșnic ai șopti
uimit cum din somn
îmi ninge printre degete
până jos pe pământ
și cum se face că
pe sub pleoape îmi tot crește
o liniște de jur împrejur
ca o
NM