obsesii despre taceri

mereu ai o tacere la tine, undeva. tacerile tale un fel de urma pe care sa alunec , coridoare inguste fara lumini peste care ma clatin. pygmalion impatimit al tacerii.... daltuita migalos, tacerea ta seamana cu niste cuvinte perfecte care nu se mai nasc, alegand alte lumi... mi-e teama cand imi vorbesti , atenta la cum suna cuvintele tale....ca ele nu vin de acolo din taceri, locul in care ar trebui sa se nasca cele adevarate si ca ivesti un fond de cuvinte auxiliar, cuvintele scut care sa respinga invaziile. cadem din cuvant in taceri , ghemuiti pe planeta, dar suntem doar noi, inaintea oricarei ere...lasa-ti tacerea sa arda-n lumina cum ard cuvintele pe ruguri.tu fara taceri, eu fara cuvinte, din palmele mele ar rasari simplu ziua dintai.