Monica Mihaela Pop

Pe fierbinte-asfaltul pieții Umbre lungi se desfășoară Mai trecu din șirul vieții-o Zi de vară. Peste toate se așterne Tainică, întunecarea, Doar aici se strigă-n

CONCURS NAÞIONAL DE POEZIE „Traian Demetrescu” În perioada 25 – 26 octombrie 2004, la Craiova, se va desfășura ediția a XXVI-a a Concursului Național de Poezie „Traian Demetrescu”. La

poate că degeaba caut alt cer, mai frumos, mai cuminte și mai misterios-albastru când i se umezesc diminețile a lumină născută prin cezariana întrebărilor vechi de când lumea, mă aplec mereu înspre

un fluture e povestea mângâierii promise a soarelui de mâine peste rotunjimile strălucitoare ale ionatanului, e un petic de curcubeu cu aripile fragile timid

cu lacrimi perechi agățate de gene mi-au ruginit pleoapele de atâta neliniște mor continuu și acum ușor de bunăvoie undeva o altă dimineață mă va răsări dintr-un arc de cer pasăre

Fiul nu se teme de moarte, ca noi din miezul furtunii i se-aude bătând inima dar se apropie corbi, zornăindu-și aripile de arginți Iartă-i Doamne! o lacrimă poate biciui întreaga lume pe cruce

Cum treci tăcut, spre ultimul spectacol Din stagiunea toamnei tale, jur Că-n palme ți-am citit acel oracol Ce-l profeți cândva un zeu mahmur. Nu ai nici bani la tine, nici păcate, Numai pe

Știți, la un moment dat mă gândeam să nu scriu nimic, să păstrez frumusețea momentului doar pentru mine. Gândul ăsta a trecut însă repede. Bucuria era prea mare și nu m-ar fi lăsat inima să nu vă

Replică la textul \"gânduri\", scris de Filip ne descompuneam sărutul în ioni, mici fulgere erotic incandescente, încărcate, pe de-o parte cu credința naivă în noi și pe de altă parte cu sângele

Inspirat din \"Femeia poet\", scris de George Preda îmi port viața pe tocuri înalte-înalte să tremur pe ele încă nu știu și sughit doar când îmi stă în gât făcută nod tristețea aparent iremediabilă

mi-ai trecut nestingherit printre întâmplări alungându-le din calendar de atunci râuri sărate îmi erodează sistematic paleta cromatică de gesturi a tine până și irisul mi s-a înecat într-un amestec

dincolo de porți, cerul mohorât își plânge încă nenașterea, tulburând apele tăcerii cu lacrimi atemporale de-abia îl mai zăresc printr-un ochi străin, celălalt mă risipește în irizații atrofiate