În palme, destinul

Ireprosabila structura poetica. Privirile cad pe aceasta alcatuire ca de sticla, dincolo de care se intrezareste un destin. Totul e cum (il) interpretezi. Dar asta o las celor mai priceputi decat mine. Eu doar privesc tacerea ce se descalta pentru a intra sa se cunune cu sufletul...
Mi-a placut.
Pe curand.

aceeași tristețe, mihaela...

un zâmbet trist la colțuri de tăcere
se rupe-n cercuri ample dureroase
miroase-a liliac în încăpere
și sângeră din sufletele roase

„Poate de-aceea, azi, ca-ntr-o oglindă/ Privind în ochii vremii ce mă are,/ Îi las retina-ncet să mă cuprindă/
Și-mi văd în palme tainica nervură/ (pe jumătate calea mi-e străină)...”

Dragă Mihaela,

e-o lume răsturnată în această melancolie contemplativă a ta în care ar trebui să ne vedem cu toții, dacă nu așa cum suntem, măcar și altfel.
În oglindă, stânga devine dreapta și, evident, invers. Prin
nervul optic, imaginile se reflectă în creier răturnare și, m-aș întreba eu asupra acestui „altfel” al nostru sau „așa cum suntem”, dacă, prin același nerv optic, noi nu „ne vedem” răsturnați în lume de dincolo de ochii noștri.

„Îngenunchez doar pentru rugăciune”.

Prin urmare, mi te imaginez îngenuncheată cu fruntea spre centrul pământului (ca piatra lui Aristotel) și cu inima spre centrul universului (ca pasărea). Zborul materiei și zborul spiritului către origini.

„Organic descompusă, în cuvinte”

Dar pentru că dualitatea, la nivelul ființei umane nu se poate manifesta decât „împreună”, evdarea păsării din „colivia de aur” nu se poate face decât prin „logos”, care și el zboară către un Logos din care a purces.

Drum bun...

\"Paradoxal, căderile mă-nalță,
Îngenunchez doar pentru rugăciune,
Chiar și tăcerea,-n pieptu-mi se descalță
Cu sufletul când vrea să se cunune.\"
Te-ai intrecut pe tine de aceasta data, Trandafiras, extraordinar! Ritm, rima, curgere, aproape de perfectiunea formei, toate imi plac.
Retin strofa de mai sus, retin un suflet \'mandru\', dar nu acea mandrie prosteasca, un suflet caruia nu ii e frica sa ia necazurile-caderile in piept, dar, in acelasi timp, stie sa se si plece - pentru rugaciune. Imi place imaginea descaltarii la intrarea in inima, de multe ori am spus ca inima e ca un fel de pres cu \"Welcome\" pe care toti considera firesc sa isi stearga bocancii!
Cu drag, o stea din inima, momentan...
Daniel

Sigur că nu e o poezie excepțională, cum de altfel nici una din poeziile mele nu e. Eu scriu doar cum simt, fără să mă forțez a ieși în evidență și fără a avea pretenții de poetă.
Eu mă bucur din tot sufletul că am cu cine să-mi împart trăirile. Iar faptul că-mi sunteți înseamnă pentru mine mai mult decât credeți. Și vă iubesc! Asta e clar! :)

Liviule, voi trimiterea spre destul de îndepărtata adolescență drept un compliment :). Că de supărat n-am cum să mă supăr.
Mulțumesc!

A se citi \"voi lua trimiterea spre ...\"

Nimic în viață nu e la-ntâmplare
Poate de-aceea, azi, ca-ntr-o oglindă
Privind în ochii vremii ce mă are,
Îi las retina-ncet să mă cuprindă

Și da Mihaela, am constatat Paradoxal, căderile mă-nalță, mă regăsesc în fiecare cuvânt pus aici, încât fiecare vers îl consider ca pe o împlinire!

Maria, mi s-a întâmplat și mie, nu o dată, ca citind un text să am senzația că l-aș fi scris cândva și eu, atât de mult mă confund cu trăirea din cuvinte.
Și mă bucur mult că m-ai simțit!
Cele bune!

Mai e cineva care scrie Sonete aici, si o face destul de bine.Ma bucur sa mai vad o alta persoana care scrie bine cu rima.
E cate o idee in fiecare din primele trei strofe care dau un fel de minus-crescendo ( \"viata\"-\"jumatate\"-\"cadere\" ).
Iar finalul continua lantul prin \"destin\".
Eu zic ca ai realizat un text foarte bun si chiar daca folosesti expresii care de obicei ar trebui sa se subinteleaga ( de exemplu \"moarte\" si \"destin\" ), ele sunt puse in jug nu prin versuri banale si imagini si realizari previzibile ci dimpotriva.

Dan, îți urez bune venit pe site și, bineînțeles, pe pagina mea de autor.
Îți mulțumesc pentru părere și te aștept oricând pe aici!

vremea asta semnele ei, sortite încrustat pe pielea mâinilor noastre... ce ghicim noi, ...e ...poezie curată!

Mihaela, acesta e unul din poemele care îmi sunt foarte dragi. Mulțumesc că te afli aici!