Poezie
înzidiri
1 min lectură·
Mediu
“Într-o lume în care viața iese atât de frumos în întâmpinarea vieții, în care florile se întâlnesc cu flori în însuși leagănul vântului, în care lebăda cunoaște toate lebedele, singuri oamenii își zidesc solitudinea.”
Antoine de Saint Exupery
într-o vreme,
nimeni nu era cu nimic
mai mult
cerul și pământul respirau fără mască de oxigen,
soarele era soare iar luna era plină
de îndrăgostiți,
copacii creșteau văzuți prin ochii lui Prâslea cel voinic,
cu mere de aur,
oceanele erau întotdeauna albastre
iar peștii dădeau baluri subacvatice în castelele lor somptuoase
de corali
pe atunci
vulturii își întindeau aripile și pluteau,
fără vestă antiglonț,
peste fruntea marmorată a munților
iar discursuri nu țineau decât păsările
de dragul primăverii,
viața se năștea cu certificat de garanție
pe viață
resuscitarea era apanajul zeilor
de-o vreme însă
nimeni nu mai știe nimic
de nimeni
0175238
0
\"viața se năștea cu certificat de garanție
pe viață
resuscitarea era apanajul zeilor
de-o vreme însă
nimeni nu mai știe nimic\"