Poezie
Adio dar! Rămân cu tine!
1 min lectură·
Mediu
Nici unul din noi nu mai știa cum începuse totul,
sfârșitul nu-l căutam.
Din fiecare privire ni se scurgeau, răvășite,
alte și alte dorințe
(una singură de fapt,
multiplicată în variațiuni pe aceeași temă).
Printre gene de-abia zăream cum degetele tale
încercau zadarnic să-mi stăpânească tremurul,
simțeam cum respirația ți se împiedica de fiecare por,
urmărindu-mi contururile cu încăpățânarea leneșă
a unui melc.
Între noi nu mai rămăsese loc
decât pentru repetiția sonoră a căderii în uitarea de doi.
Mai respiram din obișnuință doar, de sus,
unde parcă pluteam deasupra trupurilor noastre
contorsionate.
Și numai pentru a sfida gravitația sentimentelor,
ne sărutam, continuu și circular,
de adio.
29 august 2003
0910
0
SD
