Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Bel_vedere de la Gara de Nord

(un fel de parodie)

2 min lectură·
Mediu
Pe fierbinte-asfaltul pieții
Umbre lungi se desfășoară
Mai trecu din șirul vieții-o
Zi de vară.
Peste toate se așterne
Tainică, întunecarea,
Doar aici se strigă-n perne
Deșteptarea!
S-a închis și berăria
Dar un cetățean „de treabă”
Și-ar ceda chiar pălăria
Pe o halbă.
Zgomotoase păsărele
Trotuarul îl ocupă
Revărsându-și spre șosele
Full de cupă.
Din tramvai de-abia coboară
- tremurând din toată slana -
Cu un ziar la subsioară,
E matroana.
Hei! Și Gina balerina
În fustița-i roșioară,
Parcă ea ar fi regina
Astă-seară.
La benzinărie-oprește
Un Lăstun ca indigoul
Iar șoferului îi crește
Libidoul.
Tare-ar vrea să se întâmple
Ca verificând motorul
O „fetiță” să-i golească
Rezervorul.
Au venit măturătorii
Să adune de pe stradă
Fetele și amatorii
De bravadă.
Doar un milițian suspină
Din mașina lui de pace.
A pus farul pe-o blondină
„Ce i-aș face!”
Îi curg apele pe spate
Și cu mintea lui puțină
Se gândește dacă poate
Să i-o pună.
..............................
De a străzii nebunie
E uimită mândra lună.
Toată-această comedie
Nu-i a bună!
Iar am stat noaptea întreagă
Rezemată de fereastră.
Situația, măi dragă,
E albastră!
Vine-o altă dimineață,
Dau binețe către soare,
Totul are altă față
Și culoare.
Dar cu gust amar, de fiere,
Eu, aceeași de aseară,
Vă trimit o bel_vedere
De la gară.
094.254
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
212
Citire
2 min
Versuri
61
Actualizat

Cum sa citezi

Monica Mihaela Pop. “Bel_vedere de la Gara de Nord.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/monica-mihaela-pop/poezie/80773/belvedere-de-la-gara-de-nord

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dara-bluDBDara Blu
e splendida:)
iti multumesc pentru lectura.
meriti din plin o stea :)
0
Distincție acordată
@maria-prochipiucMPMaria Prochipiuc
Da!
Nu am palarie dar pot spune: jos pălaria!
Monica în altă ipostază.
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș
Monica,

Te-am bifat!:) Treci în rând!:))

Anda
0
@monica-mihaela-popMPMonica Mihaela Pop
Dara, Maria, Anda, vă mulțumesc dragelor, pentru aprecieri!
Textul, simplu cum e, mi-a venit deodată cu amintirea unei săptămâni petrecute la un hotel din apropierea Gării de Nord. Surprinde aspecte ale vieții de noapte a străzii din acea zonă.

Tot binele!
0
@mihai-cucereaviiMCMihai Cucereavii
Să știi că-i bună berea,
Dar mai ales muierea,
Când badea nostru are
Mulți lei în buzunare...
0
@bogdan-nicolae-grozaBGBogdan Nicolae Groza
:)))
o fi canicula de vina ??
0
@monica-mihaela-popMPMonica Mihaela Pop
Mihai, bine ai revenit!
Bogdan, am fost întotdeauna poznașă. Doar că nu m-am manifestat prea des :)
0
@viorel-vranceanuVVViorel Vrânceanu
Versuri scurte și pestrițe,
Intrigi, vorbe de ocară,
Bere, polițiști, fetițe!
M-ai convins... mă mut la gară!

din catrenul de mai sus nu rezultă dacă mi-a plăcut sau nu parodia așa că precizez: mi-a!
0
@monica-mihaela-popMPMonica Mihaela Pop
Jupp, te-oi fi mutând tu la gară, dar bancul cu marmacia îl știi?

0