Dara Blu

în pulberi albe focuri împletite ca hora fără sfârșit

bobițe translucide în echilibru precar printre gânduri umbrele ating în uitare de sine monotonia încăpățânat, un firicel de iarbă sfidează asfaltul fluturi pe

„le métro, le métro, le métro qui passe… le métro, le métro, métro qui passe…” cândva construiam un metrou sub o boltă de mâini într-un parc prăfuit până când mama mă chema să îmi

vântul a uitat frunza care nu a dansat la balul toamnei altă clipă trece indiferentă sub pași arsă de iarnă speranțele - inimi cu fulare albe înfruntând gerul și dragostea asta ca un copac

doar eu și drumul rătăcind apusuri hăituite în ceață

...de neuitat sunt clipele petrecute ca panglici în păr învolburate în muzici de trecut la pas prin amintiri într-o zi secundele vor trăi pline împânzind pământul eu fiind nisip voi rătăci

(1)dreptul de a trăi ce e aia trăire? ar întreba copiii singurii care mai pun întrebări existențiale în afara poeților amețiți de mersul prin verbe și metafore știi, trăire e atunci când

mi-a ieșit în drum seara știa că uitasem de ea m-a cuprins în brațe să îi privesc ochii în ritmul unui dans infinit știi, eu încă exist vin arar, odată cu mama să își țină promisiunea făcută

te-am invitat la dans ziua asta tu ai ales să plângi în brațele mele îți sărut bobițele sidefii știu, e ultimul dans împreună îmi va fi foame și dor până la ultimul fulg de nea și primul mugur

de neuitat sunt secundele seara petrecute ca panglici în păr învolburate în muzici de trecut la pas printre amintiri eu sunt aici tu ești acolo ei sunt dincolo nimeni din tine sau din

„Buna dimineața, draga mea” căldura vocii grave suna ciudat în casa care potrivit proverbului aștepta musafirii nemăturată fiind...ce bine e în ziua asta liberă, apuc să fac curat și am sfârșitul de

- Buna dimineața, scumpo...un zâmbet îi lumină trăsăturile, în timp ce se aplecă spre pletele brune pentru sărutul zilei... Ce a visat comoara mea? - Mrrrr, mi-e somn, mai vreau să dorm….se

Ochii se deschiseră mari, încercând să prindă dintr-o singură privire întreaga lume așa cum se derula ea prin vitrina micului magazin de suveniruri. Străzi pietruite având câteva sute de ani, ce

știi povestea lui Alexandru ce voia să cucerească lumea? un pic de apă plată cu un pic de lămâie într-un pahar și în fiecare seară gimnastică am terminat, vreau să raportez unde ne vedem

A fost odată, cândva pe când nu se povestea, o iarnă. O iarnă în care un blestem coborâse asupra lumii, aruncat de o vrăjitoare urâtă și rea. Supărată pe culoarea și frumusețea pământului și a

visuri uitate se fărâmă ruginiu pe un rug înghețat ca idei tăiate la capăt de copac două frunze se ursesc rădăcini între pământ și ger își fac curaj de

\"E trecut de miezul nopții Cântă somnoroși cocoșii E o liniște deplină Până și vântu-n grădină Doarme ascuns dup-o sulfină. Când, deodată, dintr-un colț, Se aude ronț-ronț-ronț… Pisicuțul

Poeților, ca păsări în zbor, le cresc pene din oasele pierdute unul câte unul în fiecare sunet cu care însăilează silabe pe vălul Cuvântului Poeții ca penițe își tocesc inimile în

copil îmi doream ca atunci când cresc să fiu lumină de învățătură – îmi spunea bunicul de sănătate – îmi spunea mama de dreptate – îmi spuneam eu de iubire – mi-am completat eu sănătoasă,

între secunde isterice de roșu - oranj căutăm popas pentru a ierta în alb vina de a fi uitare de sine

îmi târăsc clipele pustiite printre copaci cu aromă de verde dulceag torturați de picături chinezești în ispășirea nebuniei drumului spre infinitul unei primăveri înfrigurat așteptată ca un fuior alb

între spirite câmpuri de ochi albaștri văluresc dorul